Lecția maghiară de turism. La ei în țară, ungurii se înghesuie să învețe româna

Lecția maghiară de turism. La ei în țară, ungurii se înghesuie să învețe româna

Există o zonă în Ungaria unde toată lumea se străduișete să învețe limba română și să o vorbească cât mai corect. Miza e uriașă: doar așa populația își crește șansele de a avea un job bine plătit. Se întâmplă în zona de graniță cu țara noastră, zonă în care singura industrie e cea hotelieră. Iar cum cei mai mulți turiști străini sunt români, maganerii de hoteluri au dat tonul: personalul trebuie să vorbească românește. Deja toate anunțurile din hoteluri sunt scrise și în limba română.

Numărul turiștilor români care ajung în Ungaria crește de la an la an. „Am ajuns în situația în care 90% din turiștii străini care vin în hotelurile noastre să fie români. Procentul este uriaș. Este firesc să ne preocupe vorbirea limbii române cât mai corect de către personalul nostru”, a declarat, pentru EVZ, Tóth Gábor, managerul Hunguest Hotel Erkel din Gyula.

Comparativ cu tot anul trecut, numărul românilor care s-au cazat în Ungaria în opt luni a crescut cu peste 50%, iar anul nu este încă gata.

Cu ochii pe zilele libere

Românii merg mai ales în orașele de graniță, în general pentru serviciile de wellness și spa. În România au în principiu ștranduri, dar în Ungaria găsesc apă termală, cel mai lung tobogan din Europa accesibil în toate anotimpurile, la Szeged, lung de peste 200 m. Aici se bucură de masaj terapeutic sau de relaxare, de saune speciale, umede, uscate, cu infraroșu sau chiar sesiuni de saună asistate de „meșteri” care performează un adevărat masaj cu aer cald și arome, cum e, de pildă, la băile din Gyula.

„E cu totul altceva aici. Mâncarea e excelentă, băile sunt ample și distractive, zona de wellness și de spa nu e așa dezvoltată în România. Venim deseori la sfârșit de săptămână, pentru servicii de calitate. Prețurile, în egală măsură, sunt accesibile”, ne-a spus Ioana Rusu, o româncă ce venise a șasea oară în acest an la Napfényfürdő Aquapolis Szeged. Pentru a-i atrage pe românii care fac tot mai des city-break-uri peste graniță, ungurii organizează evenimente pentru copii și adulți, cu invitați din România, ținând cont inclusiv de zilele libere legale și de vacanțele școlare din țara noastră.

Fonduri europene pentru cursuri

În orașele mici unde singura sursă de venit a populației e să lucreze în industria hotelieră, a vorbi limba română este ceva obligatoriu. Practic, sunt angajați în primul rând cei care vorbesc românește. Așa că oamenii s-au orientat: iau lecții particulare de limba română sau își dau copiii la școlile care au în programă și predarea acestei limbi.

„Noii angajați au ajuns să știe că e un atu dacă vorbesc românește, astfel că se pregătesc din timp. Pentru a perfecționa cunoștințele lor și pentru a forma și personal nou, am inițiat, împreună cu Inspectoratul Școlar din Gyula, un program pe fonduri europene care va asigura câte 60 de ore de curs de limba română pentru 10 – 15 cursanți pe tură. Primele cursuri vor începe luna aceasta, eu însumi voi participa. Miza noastră este să permanentizăm aceste cursuri, cu accent pe lexicul folosit în domeniul hotelier, pentru a avea personal vorbitor corect de limba română în tot lanțul Hunguest care numără peste 20 de locații”, a mai declarat Tóth Gábor.

Atracții turistice în cele mai apropiate orașe de graniță

Românii care petrec timpul liber în Ungaria se duc mai ales la băile din Szeged și Gyula, locații cu dotări noi în ceea ce privește bazinele, toboganele de apă și saunele speciale.

Punctul central de atrcație din Gyula (un oraș cu 30.000 de locuitori accesibil prin vama Turnu, județul Arad) e cetatea medievală, singura din lume construită în epocă din cărămidă arsă. Aceasta e un muzeu în care vizitatorii pot participa la tururi ghidate în limba română și la actvități specifice de acum câteva sute de ani. Există și un teatru de vară, care plutește pe apă, lângă cetate. Alături, castelul Almásy, e un alt muzeu interactiv (exponatele sunt completate de holograme și reproduceri vii) care prezintă viața foștilor boieri din zonă, informațiile fiind disponibile inclusiv românește.

Un monument care arată ora pe tot globul sau cofetăria veche de 179 de ani ce păstrează încă mobilierul original, dar și rețetele autentice, sunt alte puncte de interes în micul oraș.

O vizită prin orașul Szeged (160.000 de locuitori) pune pe traseu splendide clădiri în stil Art Deco, recent reabilitate, cea mai mare sinagogă din Ungaria și celebrele ”pietre de împiedicat” amplasate de evrei pe străzile orașului. Tot aici se găsește locația unde a fost fabricat pentru prima dată celebrul salam Pick, cunoscut ca o delicatesă în toată lumea.

Sursa foto: Hunguest