Costin Lazăr, mijlocaşul echipei de fotbal Rapid, este pesimist în ceea ce priveşte şansele „vişiniilor” de a ocupa în sezonul viitor o poziţie în clasament care să-i ducă într-o cupă europeană.
Fotbalistul consideră că stabilirea, pe sezonul 2009/2010, a unui obiectiv precum participarea într-o competiţie europeană ar fi hazardată, dacă oficialii clubului nu intenţionează să facă vreo achiziţie, ci doar să vândă dintre jucătorii deja aflaţi în lot.
„Situaţia de la Rapid îşi pune amprenta asupra jucătorilor. Din ce văd eu, nu cred că sezonul ăsta va fi destul de bun pentru noi, pentru că situaţia nu s-a remediat. Nu cred că putem spera la un loc de cupă europeană. Cu vânzare de jucători şi fără achiziţii nu se poate obţine aşa ceva sezonul ăsta. Dacă obiectivul de calificare în cupele europene e fixat deja de conducere noi vom lupta pentru el, dar nu ştiu dacă îl vom îndeplini”, a spus Lazăr.
Vrea alt acţionar
Mijlocaşul rapidist şi-ar dori ca gruparea din Giuleşti să fie preluată de un alt investitor.
„Chiar îmi doresc să se îmbunătăţească situaţia, să se găsească o modalitate şi cineva să preia clubul, să-l scoată pe domnul Copos. Dânsul a investit o grămadă de bani şi cu siguranţă îi este greu cu criza asta financiară. Sperăm să vină cineva cu o putere financiară mult mai mare”, a menţionat Lazăr.
Mijlocaşul a precizat că ofertele venite pentru el „au fost doar în presă”.
Echipa rapid a efectuat, în această dimineaţă, vizita medicală. La INMS au fost prezenţi 20 de jucători: Joao Paulo Pinto, Elinton Andrade, Costin Lazăr, Andrei Marinescu, Lucian Răduţă, Ricardo Fernandes, Cătălin Păun, Ionuţ Dobroiu, Octavian Ionescu, Vasile Maftei, Mugurel Buga, Straton, Carlos Cesar Cesinha, Marius Constantin, Alexandru Ioniţă, Ovidiu Herea, Ştefan Mardare, Doru Bratu, Ştefan Grigorie şi Adrian Iencsi.
Pe lista absenţilor s-au aflat Giuliano Spadacio, Radomir Djalovici, Vladimir Bozovici şi Djorde Ivelja, precum şi Dănuţ Perjă şi Nicolae Grigore, ale căror contracte cu Rapid au expirat.
Sursa: Mediafax