Laureat al premiului Nobel pentru pace, acuzat de corupţie
- Ana Zid ărescu
- 4 august 2012, 16:05
Muhammad Yunus (72 de ani), laureat al premiului Nobel pentru pace în anul 2006, este cercetat pentru corupţie. Bancherul din Bangladesh, fondatorul Grameen Bank, în urmă cu 30 de ani, este acuzat de autorităţile din ţara sa că s-ar fi bucurat de scutiri de taxe în perioada în care a fost director al băncii.
El mai este acuzat că nu a respectat legea care spune că directorii de bancă trebuie să renunţe la funcţie atunci când împlinesc vârsta de 60 de ani. Yunus şi-a păstrat funcţia până în 2011, când avea 71 de ani, şi abia după ce a fost forţat de membrii consiliul de administraţie al băncii să-şi depună demisia. Pentru această faptă, laureatul premiului Nobel pentru pace ar putea să fie obligat să restituie valoarea salariilor primite în cei 11 ani petrecuţi în funcţia de director al Grameen Bank, după împlinirea celor 60 de ani.
Muhammad Yunus, care a mai fost distins şi cu "Medalia libertăţii", oferită de Administraţia Prezidenţială din SUA, a primit Nobelul pentru pace pentru că a contribuit la diminuarea sărăciei în lume. El a dezvoltat un proiect de micro-credite, dedicat celor săraci. În cadrul acestui proiect s-au acordat credite fără garanţie şi fără documente pentru cei care nu se încadrau în regulamentele celorlalte bănci. Modelul a fost preluat, apoi, de mai multe ţări din lume.