Revine o informaţie negată anterior: Laura Codruţa Kovesi ar putea fi numită şef la DNA
- Ionu ţ Fantaziu
- 16 septembrie 2012, 12:40
Potrivit dcnews.ro, la reuniunea de la Murighiol dintre liderii USL s-a discutat şi despre situaţia de la Parchetul General şi DNA.
Şefii USL ar fi convenit pentru susţinerea propunerii ca Laura Codruţa Kovesi să preia şefia DNA, în condiţiile în care lui Daniel Morar i-a expirat mandatul şi este delegat să conducă până la o nouă propunere a ministrului Justiţiei care va trece de Consiliul Superior al Magistraturii şi preşedintele Traian Băsescu. În informaţia citată de dcnews.ro se mai spune şi că prin susţinerea Codruţei Kovesi, liderii USL ar urmări să le arate liderilor europeni şi celor americani că nu doresc subordonarea Justiţiei. Mandatul de şef al Parchetului General îndeplinit de Laura Codruţa Kovesi expiră la începutul lunii octombrie a acestui an.