Lăcătuş i-a pus o condiţie lui Gigi Becali

Lăcătuş i-a pus o condiţie lui Gigi Becali

Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua, a mărturisit astăzi că Marius Lăcătuş, vechiul şi noul antrenor al "roş-albaştrilor", i-a pus o singură condiţie în momentul în care a decis să revină în Ghencea.

Gigi Becali l-a dat de două ori până acum afară de la Steaua pe Marius Lăcătuş. Cu toate acestea, Lăcătuş a acceptat să se întoarcă în Ghencea. A treia descălecare a lui Lăcătuş pe banca tehnică a Stelei a fost însoţită şi de prima condiţie pusă de antrenor patronului Gigi Becali. "Bă, Gigi, singurul lucru pe care îl vreau e să mă laşi în pace până la finalul campioantului. La final, eu ştiu ce vrei tu, Liga Campionilor şi titlul. Dacă sunt acolo, rămân, dacă nu sunt, atunci ne vedem fiecare de treaba noastră", i-a spus Lăcătuş lui Becali. Dialogul a fost dezvăluit chiar de patron. Ca de fiecare dată după ce a numit un nou antrenor la echipa sa, Gigi Becali e liniştit. "Mi-a plăcut când a zis că, deşi a plecat din ţară, va răspunde mereu prezent dacă e chemat la Steaua. Ce să mai caut antrenori, soluţii, când un om zice asta", a mai spus Gigi Becali.

Ne puteți urmări și pe Google News