La shopping pe burse: investitorii profită de reduceri

La shopping pe burse: investitorii profită de reduceri

După două săptămâni în care s-au evaporat 4.000 de miliarde de dolari, bursele iau o pauză de la scădere.

Investitorii au profitat din plin de "reducerile" de preţuri de pe bursele europene şi au ieşit la cumpărături, determinând un plus de circa 3% în marile centre financiare ale continentului.

Pofta de achiziţii a fost alimentată şi de poziţia tranşantă a preşedintelui Societe Generale, Frederic Oudea, referitor la zvonurile nefondate care au dus la scăderea pe bursă a acţiunilor băncii franceze. "Toate aceste zvonuri sunt total nefondate. Este extrem de uşor, într-un mediu instabil precum cel de astăzi, să faci să circule informaţii fără niciun fundament", a afirmat Oudea, citat de Zonebourse.com.

De altfel, una dintre vedetele pieţelor a fost, ieri, chiar SocGen, prezentă în România prin BRD, care a crescut, într-o şedinţă extrem de volatilă, cu 3,7% pe Bursa din Paris, după o scădere de circa 15% miercuri.

Agenţiile de rating, personaje pozitive

La această revenire a optimismului în rândul investitorilor au contribuit şi agenţiile de rating, criticate în ultima vreme de presa internaţională. Astfel, oficialii celor trei mari agenţii au reiterat, în ultimele zile, ideea că Franţa nu este în pericol să-şi piardă ratingul AAA, în ciuda expunerilor masive pe datoriile greceşti. Bursele din cele trei mari centre financiare au încheiat şedinţa de ieri cu plusuri semnificative: Bursa de la Paris cu +2,89%, cea de la Londra cu +2,75% şi cea de la Frankfurt cu +3,28%. Deşi ajunseseră pe un minus de 3% la un moment dat, indicii Bursei de la Bucureşti şiau mai revenit pe parcursul zilei de ieri şi au încheiat la cu -0,59% BET-C şi -1,31% BET-FI.

4.000 de miliarde de dolari s-au evaporat

În ultimele două săptămâni, circa 4.000 de miliarde de dolari au dispărut de pe pieţele internaţionale, a anunţat Reuters. Suma reprezintă economiile combinate ale Italiei, Spaniei, Greciei, Irlandei şi Portugaliei. Pierderile din această săptămână se ridică la circa 1.600 miliarde de dolari, la care se adaugă cele de 2.500 de miliarde de dolari de săptămâna trecută.

Indicele S&P 500 al bursei americane a pierdut circa 710 miliarde de dolari în această săptămână, în timp ce bursele din Europa - circa 500 de miliarde dolari. Citiţi şi:

  • Teama s-a întors. Bursele scad din nou
  • Bursele americane au încheiat pe minus
  • Bursa de la București a închis pe minus

Ne puteți urmări și pe Google News