La PSD au răsunat acordurile victoriei

La PSD au răsunat acordurile victoriei

Fără rezultatele alegerilor, social-democraţii s-au chinuit toată ziua să pună la punct lansarea "revoluţiei roşii" promise de şeful lor de partid.

Muzici occidentale, majoritatea de voie bună, răsunau ieri după-amiază în curtea sediului PSD de pe bulevardul Kiseleff din Capitală, în aşteptarea unui discurs victorios. Versurile câtorva dintre ele spuneau ceea ce liderii partidului încă nu aveau voie să rostească: „The winner takes it all“ („Învingătorul ia tot“) a formaţiei Abba, „I just can’t get enough“ („Nu mă pot sătura“) de la Depeche Mode sau versurile ultimului hit al Madonnei: „Don’t stop me now, I don’t need to catch my breath, I can go on and on and on“ („Nu mă opri acum, n-am nevoie să-mi trag sufletul, pot să continui la nesfârşit“). Altele colorau peisajul acustic în roşu, ţinând „ritmul“ cu muncitorii care se ocupau de scenă: prevesteau o duminică „însângerată“ („Bloody Sunday“, una dintre cele mai cunoscute piese ale U2).

„Du-te la ăştia, că au bani“

În această vreme, în spatele scenei din curtea PSD era montat un banner pe care scria mare „Guvernăm pentru tine“, iar pe ecranele de pe lateral rulau filmuleţe de campanie, în care câţiva cetăţeni de vârste şi de categorii sociale diferite le arătau obrazul celor de la PDL şi PNL. Peste scândurile scenei se întindea un covor roşu, iar lumina ce avea să cadă peste aşteptata bucurie a mai-marilor partidului era reglată cu ajutorul vreunui „Dorel“ înţepenit de frig.

În faţa sediului, o bătrână ieşită la plimbare împreună cu cei doi căţei încerca să se descotorosească de maidanezul care le luase urma: „Du-te la ăştia, că ei au bani să-ţi dea de mâncare...“. Ei, liderii, s-au lăsat însă aşteptaţi îndelung de presă. Pe la ora 17.00 şi-a făcut apariţia vicepreşedintele partidului, Cristian Diaconescu, grăbit şi aparent pus pe gânduri. A urcat repede scările şi a ocolit orice întrebare a presei.

Mai relaxat părea şeful de campanie Liviu Dragnea - sosit între timp -, care a vorbit despre procentele care circulau dinspre cele două institute de sondare. „În Bucureşti suntem cam bara-bara, depinde cât dau ceilalţi. Am filmări în care se arată că, cel puţin în sectorul 6, au fost fraude. Dar n-a vrut să le dea nimeni azi“, le spunea Dragnea ziariştilor adunaţi în jurul său. În această vreme, o jurnalistă răspundea şi ea, grăbită, unui „Ce faci?“ aruncat de un coleg: „Unii muncesc, alţii sărbătoresc“.

Liviu Dragnea, vicepreşedinte PSD: " În Bucureşti suntem cam bara-bara, depinde cât dau ceilalţi. Am filmări în care se arată că au fost fraude. Dar n-a vrut să le dea nimeni azi. "

ÎN AŞTEPTAREA REZULTATELOR

Vântul opoziţiei a bătut la PDL

În cartierul general al PDL a bătut ieri vântul opoziţiei. Nicio scenă, doar un mare ecran de asamblat, nicio ladă de şampanie la rece. Niciun semn care să anunţe vreo victorie în aşteptare n-a tulburat, toată după-amiaza, ceaţa şi liniştea din Modrogan numărul 1, sediul central al portocaliilor.

Scumpi la vedere, Vasile Blaga, Liviu Negoiţă, Emil Boc s-au strâns să sune mobilizarea generală în videoconferinţă cu ţara în sediul vecin, al filialei Bucureşti. Procentul care a crispat toată ziua tabăra portocalie, 28%-29% a rămas însă neschimbat până după- amiază târziu. La prânz, numai pregătirile sumare de protocol, antamate cu câteva zile înainte, trădează speranţa PDL-iştilor la un rezultat cât de cât onorabil. Singurul în trecere, Adriean Videanu face prognosticuri optimiste, à la Băsescu. „Ninge peste noi cu flori“, fredonează el un referen, plecând ţintă spre videoconferinţa de alături.

Spre seară soseşte, la pas, Theodor Stolojan. Nu mai face eforturi să ascundă rezultatul prefigurat. „Ai noştri abia deacum înainte vin la vot“, recunoaşte el, indirect, avansul de 10% al PSD-iştilor. Pare relaxat, povesteşte staffului pornirea pe care a avut-o de dimineaţă, văzând zăpada la televizor, de a ieşi pe Valea Prahovei cu snowboardul.

Zvonurile despre încercările PNL de a se întâlni cu PSD-iştii să bată palma înainte de miezul nopţii au ajuns deja în Modrogan. „O să fie un guvern PSD din opoziţie“, râde Videanu, fără convingere însă.

Numai Emil Boc pare să nu fi primit vestea avansului PSD-ist de nerecuperat. „E bună, seara, e bună. Creştem necontrolat, creştem!“, răspunde Boc la salut, sfidând exit-pollurile.

Ne puteți urmări și pe Google News