La Craiova s-a deschis taraba cu „mititei“

La Craiova s-a deschis taraba cu „mititei“

Adrian Mititelu a pus din nou foc în Bănie, declarând că va lăsa mai mulţi jucători să plece de la Craiova, în condiţiile în care Universitatea nu poate aduce alţii în schimb ca urmare a deciziei TAS, care a blocat transferurile Universităţii până la începutul anului viitor!

Primul pe lista plecărilor este portarul Mircea Bornescu de care se interesează Dinamo, Rapid şi FC Argeş, dar şi formaţii din vestul Europei. „Staţi liniştiţi, că nu ajunge Bornescu la FC Argeş! Nu se duce nici la Rapid sau la Dinamo. Are oferte din Germania şi Olanda“, a promis Mititelu. Evoluţiile mai puţin strălucite din partea a doua a campionatului l-au pus într-o lumină proastă pe Bornescu, atât suporterii olteni, cât şi conducerea gândindu-se că „Jose“ ar face bine să părăsească echipa acum, când mai are doar un sezon de contract cu „Ştiinţa“.

Între Dinamo şi Rapid „Mircea este supărat pe atmosfera din ultima perioadă. A fost înjurat şi acuzat. Eu am semnat prelungirea cu el, scadentă în vara viitoare, însă de trei ani, de când a venit la Craiova, are promisiunea mea că atunci când va avea o ofertă concretă va putea pleca. Dacă va fi ceva bun atât pentru el cât şi pentru club, îi vom da drumul să plece, chiar dacă am inima strânsă. Acum trei ani a ales să vină la noi, în Liga a II-a, deşi putea să meargă la Steaua. Băiatul acesta a ajutat Craiova atunci când îi ardea buza“, a spus Mititelu, care ar putea încasa cel puţin un milion de euro pe portar. În locul lui Bornescu, în sezonul viitor va fi titularizat Silviu Lung junior, fiul cel mic al fostului mare internaţional, care are 19 ani neîmpliniţi.   Bornescu şi-ar dori să joace în Cupa UEFA cu Dinamo sau Rapid, echipe care s-au interesat de el, dar trebuie să aştepte decizia vedetelor Bogdan Lobonţ şi, respectiv, Dani Coman, goalkeeperi pe picior de plecare.   Revine Njock Imediat după încheierea sezonului, conducerea Universităţii Craiova a trecut la reînnoirea angajamentelor cu jucătorii. Unii au semnat cu ochii închişi, fără să se uite pe termenii noului contract, însă au existat şi câţiva care au refuzat reînnoirea. E vorba de Andrei Ionescu, eternul jucător-problemă, dar şi de Robert Săceanu şi Ciprian Tănasă, care au fost puşi pe lista de transferuri.

Tănasă este dorit de FC Argeş şi de Poli Timişoara, iar Săceanu are oferte de la Pandurii Târgu- Jiu, Gloria Buzău şi Poli Iaşi. Clubul din Bănie se va întări cu un singur jucător, dat fiind faptul că nu poate legitima niciun fotbalist până la iarnă: „Revine doar Njock, căruia îi expiră împrumutul în liga a II-a belgiană, la AFC Tubize“, a declarat Mititelu pentru EVZ.

OBIECTIV „Să facem un stadion neocomunist!

“Oltenii au învăţat să nu mai pornească la drum cu declaraţii pompoase. „Am tot spus că luăm campionatul. De data asta vom porni în sezonul 2008-2009 având ca obiectiv evitarea retrogradării“, a declarat Mititelu. Patronul din Bănie are ca prioritate modernizarea stadionului „Ion Oblemenco“. „Avem un stadion stalinist şi încercăm să-l facem să arate mai neocomunist“, a spus Mititelu, care îşi doreşte ca alegerile locale de pe 1 iunie să aducă un nou primar, dornic să contribuie la modernizarea arenei din Bănie. Mititelu este în război cu actualul edil, Antonie Solomon.

Ne puteți urmări și pe Google News