Implementarea Parteneriatului strategic, teme politice, modificări la Codul penal şi la Codul de procedura penală în baza directivelor europene au fost câteva dintre subiectele aflate pe agenda discuţiilor de vineri dintre preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi ambasadorul SUA la Bucureşti.

"Propunerea de a schimba radical cadrul de funcţionare al ANI, de a oferi imunitate extinsă avocaţilor – niciuna dintre aceste propuneri nu va susţine lupta României împotriva corupţiei", a susţinut Hans Klemm.

El a spus că, în prezent, România este un exemplu pentru ţări din regiune, precum Macedonia şi Republica Moldova, în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei.

"Dacă ne uităm la locul României în Europa, lupta împotriva corupţiei a evoluat semnificativ până la punctul în care este văzută ca exemplu. Sunt ţări care cer asistenţă din partea României pe tema anticorupţiei", a menţionat el.

Te-ar putea interesa și: