Klaus Iohannis, aşteptat la Alba Iulia de 1 Decembrie

Klaus Iohannis, aşteptat la Alba Iulia de 1 Decembrie

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, este aşteptat la Alba Iulia, în 1 Decembrie, autorităţile locale anunţând că au pregătit de Ziua Naţională un program variat pe durata a trei zile, care va cuprinde, printre altele, o paradă militară, concerte, spectacole de lasere şi focuri de artificii, informează mediafax.ro.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coşer, a declarat că manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale a României se vor desfăşura şi în acest an sub genericul "Festival de România" şi vor debuta sâmbătă, când va fi deschis Parcul Sărbătorilor de Iarnă amenajat în cetatea din municipiu.

Mihai Coşer a spus că manifestările vor culmina în 1 Decembrie, când vor avea loc festivităţile tradiţionale, dar şi o paradă militară, o defilare cu steaguri de mari dimensiuni, concerte, focuri de artificii şi spectacole de lasere.

Potrivit acestuia, Alba Iulia va găzdui în preajma zilei de 1 Decembrie şi Congresul Spiritualităţii Româneşti, care îi reuneşte pe reprezentanţii comunităţilor româneşti din Diaspora.

Ne puteți urmări și pe Google News

"În mod firesc, şi în acest an vom avea parte de tot festivismul angajant şi sobru care comprimă în câteva episoade o întreagă istorie. Te Deum, paradă militară, depuneri de coroane, tot ceea ce exprimă respectul pentru ceea ce ne-au făgăduit şi au împlinit înaintaşii. Suntem din nou gazde primitoare pentru acei români care au conturată în inimă România şi care, într-o atmosferă de reculegere şi pietate, se întâlnesc an de an la Congresul Spiritualităţii Româneşti. Sărbătoarea din acest an cuprinde în program şi un eveniment excepţional, un concert simfonic susţinut de Filarmonica de Stat a Republicii Moldova din Chişinău, un dar nepreţuit de la oraşul înfrăţit cu Alba Iulia", a spus Mihai Coşer.

De asemenea, organizatorii au pregătit în 1 Decembrie şi concerte în aer liber cu Iris, Delia sau Andra.

Printre invitaţii care ar urma să petreacă în acest an Ziua Naţională a României la Alba Iulia se află şi preşedinte ales, Klaus Iohannis.