Faima l-a doborât. Jon Snow a trebuit să ia măsuri radicale. Fanii sunt devastați

Faima l-a doborât. Jon Snow a trebuit să ia măsuri radicale. Fanii sunt devastați

Fanii serialului Game of Thrones sunt în șoc. Kit Harrington, actorul care interpretează rolul lui Jon Snow, a fost internat într-o clinică de reabilitare!

Actorul, cunoscut pentru rolul lui Jon Snow din serialul care a deveint un fenomen internațional, s-a internat într-un centru de reabilitare. Are condiții de lux, ce-i drept.

Kit a ajuns acolo cu numai câteva săptămâni înainte de difuzarea episodului final al Game of Thrones, din cauza problemelor cu stresul, epuizarea şi consumul de alcool. Kit Harrington nu este singurul care se află în această situație. Şi alţi colegi de platou au resimţit presiunea uriaşă a celebrităţii și au fost nevoiți să ia o pauză.

Încheierea serialului Game of Thrones şi sfârşitul personajului pe care l-a interpretat aproape un deceniu s-au dovedit greu de gestionat pentru actorul de 32 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din aprilie, interpretul lui Jon Snow încearcă să combată, într-o clinică, problemele cu care se confruntă: dependenţa de alcool şi stresul. Şi plăteşte 120 de mii de dolari pentru fiecare lună petrecută acolo, scrie presa de peste Ocean. La începutul anului, el a declarat că s-a obişnuit greu cu atenţia primită după ce a devenit celebru. Apoi a catalogat drept brutală încheierea celui mai celebru serial din toate impurile, Game of Thrones.