Kissinger, trimisul lui Obama la Moscova

Kissinger, trimisul lui Obama la Moscova

Henry Kissinger, militant în cadrul Războilui Rece, s-a reîntrors în politică, după ce preşedintele Barack Obama l-a trimis la Moscova, pentru a pleda în favoarea demarării procesului de dezarmare nucleară.

În vârstă de 85 de ani, fostul secretar de stat american s-a întâlnit, în decembrie, cu preşedintele rus Dmitri Medvedev. Potrivit diplomaţilor americani, citaţi de The Telegraph, negocierile au durat două zile, perioadă în care octogenarul american a încercat să obţină suportul partenerilor ruşi pentru iniţaitiva lui Barack Obama.

În urma acestora, fiecare ţară ar urma să îşi reducă focoasele nucleare la câte 1000 de focoase.

Kissinger a obţinut iniţial un acord verbal, iar Tom Graham, membru al Kissinger Associates şi fost membru al Consiliului Naţional de Securitate american, a confirmat ieri că Henry Kissinger s-a întâlnit cu Dmitri Medvedev.

Acesta a dezminţit, însă, informaţiile privind desfăşurarea negocierilor, precizând şi că fostul secretar de Stat nu s-a întâlnit şi cu premierul rus, Vladimir Putin.

Citiţi şi:

Marele Henry Kissinger, cioc-cioc la uşa lui Sorin Ovidiu Vîntu

Ne puteți urmări și pe Google News