Justiţie ca la piaţă: "Vorbesc ca un negustor. Te jupoaie!"

Justiţie ca la piaţă: "Vorbesc ca un negustor. Te jupoaie!"

Un milionar în euro şi doi avocaţi negociau soluţiile din procese

Soluţiile în dosarele din instanţe erau negociate ca la piaţă. Convorbiri spectaculoase în ancheta în care au fost trimişi în judecată, pentru corupţie, omul de afaceri Nikolaus Mann şi avocatul Andrei Gherasim, fiul fostului judecător suprem Traian Gherasim. Afaceristul, o prezenţă constantă în topurilor bogaţilor din România, voia rezolvarea a două dosare: anularea unui contract şi strămutarea unui dosar la o instanţă favorabilă. Preţul: 100.000 de euro. Relaţiile sus-puse Unul dintre avocaţii săi, Liviu-Constantin Turcu, i-a făcut cunoştinţă lui Nikolaus Mann cu Andrei Gherasim, avocat din Capitală, cu relaţii sus-puse la Înalta Curte. DNA i-a interceptat, pe cei doi avocaţi şi pe Mann, atunci când vorbeau să mute procesele la instanţe aranjate. Andrei Gherasim: Aşa şi Constanţa, sau Ploieştiul, sau Braşov. Dar "Băi, nene, nu se poate, este imposibil". Braşovul era ideal. Deci, eu ţi-o spun, nu vreau să zic acum, ştii? Ca vulpea, că strugurii sunt acri. Braşovul era beton! Ne făceam noi ce vroiam, bugetul era relaxat. Nu s-a putut! Avem altul acolo, ceea ce e bine. Liviu-Constantin Turcu: Păi, stai, că e luni! Termen. A.G.: Ştiu! Pe nouă. Primul. Ă...şi despre asta vreau să vorbim. Şi...deci...Ei sunt pe Tribunal veniţi. Tribunalul Timişoara e...Timiş, acuma la Constanţa. Aliodor este şeful Secţiei Civile a IIa, dar cei care taie şi spânzură în zona aia, ţi-o spun eu, să ştii, sunt doi oameni: Nicu Stanciu, care e preşedintele Curţii de Apel Constanţa şi Geta Pulbere, care este preşedinta Secţiei a II-a civile de la Curte. Deci, ăştia doi sunt oamenii lui Deliorga. Cred că ai auzit de Deliorga. A fost membru CSM, procuror general al parchetului Curţii de Apel, e cel care taie şi spânzură pe Constanţa. L.-C.T.: Deliorga? A.G.: Deliorga. Deliorga îl cheamă, e machedon. În relaţii bune cu tot CSM-ul... Ăştia iau, parcă toţi, ziceam, puterea şi aşa...dar am avut... dar totul se raportează aşa. Şi eu de aia ţi-o spun acum nu ca avocat, vorbesc ca un negustor. Te jupoaie! Deci, dacă văd numele astea, îi ia capul! Păi, nu, sunt orientaţi ca vulpile sunt... Combinaţile lui Mann Discuţiile dintre avocaţi erau comunicate imediat milionarului Nikolaus Mann. Liviu-Constantin Turcu: Păi, nu am ce să schimb, important e să mergem înainte să le terminăm, să le rezolvăm. Nikolaus Mann: Păi, da' nu mai să...mergem înainte că cu Marius, v-am spus n-a mers, cu Dan, n-a mers, cu ăsta... Oare cu ăsta merge? L.-C.T.: Păi cu ăsta se vede un rezultat. N.M.: Că eu nu am discutat numa' de un proces, noi doi am discutat de un pachet de procese. Negocierea Andrei Gherasim: Aicea e vorba, că ţi-am zis. Trebuie să spui clar:"Bun, o sută de mii" (...) Sunt garantaţi... Da' aici e în mintea mea. Dar, zic eu, că unde e, că e prăjitură frumoasă, în momentul în care e gata, e loc, ne facem şi un buget. Asta e. Să ne apucăm acuma să ne plimbăm iarăşi…Deci, idealul meu era Ploieşti, era pe gratis şi aşa… dar rămânem acolo sau Baia Mare. Nu se poate, mergem la Cluj. Şi ne mănâncă ăia. Ştiu cine e, el are dreptate. Andrei Gherasim

Ne puteți urmări și pe Google News