Totul e la locul lui, exact ca anul trecut sau ca acum patru ani. Pescăruşii greceşti dau aceeaşi roată terasei vilei unde suntem cazaţi, ţipând parcă a bun-venit, iar cuibul rândunicii din catul copertinei de lemn e iarăşi plin.
Puii, trei la număr acum, îşi iţesc gâturile în fiecare dimineaţă spre laptopul meu, ca nişte spioni. Nu-mi vine să mut masa din dreptul lor fiindcă, în zorii zilei, la ceasul ultravioletelor, sunt singurii mei companioni anti-stres. Peste tumultul zilei nici că-i observ şi sunt sigură că, într-o dimineţă, mă voi trezi fără ei, luaţi de mamă la lecţiile de zbor.
Da, rândunicile greceşti sunt aidoma celor româneşti. "Sunt păsările Domnului", îmi amintesc că-mi spunea bunica când eram copil, povestindu-mi legenda petei roşii de pe pieptul rândunicii, semn şi mărturie ale sângelui lui Hristos. Poate din cauza asta îmi sunt dragi păsărelele astea în frac - că mi-o aduc aproape pe bunica şi dau un sens troiţei montate pe terasa vecină de proprietarul grec.
E al patrulea an de când vin aici în acelaşi apartament dintr-un orăşel din apropierea Salonicului. Deja nu mai venim ca turişti pentru gazde ci ca prieteni de vacanţă. La taverne, magazine sau la piaţă revăd aceeaşi oameni, doar mai bătrâni cu un an. Am noroc cu o familie de români, stabiliţi aici de peste 30 de ani, care-l ajută la administrare pe proprietarul vilei. Ei îmi traduc etichetele sau vreo emisiune la televizor, îmi lămuresc curiozităţile jurnalistice, mă ajută să mă înţeleg cu turiştii greci ce poposesc în weekend şi de la care aflu cum trăieşte un om într-o ţară aflată pe buza falimentului şi care a dat atât de multă bătaie comunităţii europene. De patru ani fac comparaţii cu România şi an de an constat cât de multe puncte comune sau diferenţe avem.
Îmi amintesc cum, în anul 2010, în plină criză economică şi politică, un localnic din zona Halkidiki îmi spunea: "În Grecia, statul e sărac, nu oamenii. Şi e o crimă să sărăceşti oamenii ca să te îmbogăţeşti tu, Stat". Spunea asta fiindcă se confrunta pentru prima oară cu tăiere de salarii, cu un control mai riguros asupra plăţii taxelor şi impozitelor, cu restructurări de salariaţi acolo unde lucra. Avea, atunci, un salariu de 1.000 de euro, la care se mai adăugau două salarii de Paşte şi de Crăciun. În anul următor i-au fost înjumătăţite cele două salarii-bonus, iar cel lunar a fost şi el tăiat cu circa 200 de euro. Trăind într-o zonă turistică, unde mica afacere a soţiei producea un venit mulţumitor, criza economică şi politică nu l-a făcut să simtă sărăcia. Anul 2012, însă, i-a adus profunde neajunsuri. Acum nu mai are serviciu, ajutorul de şomaj nu-l va obţine mai mult de 12 luni, dar taxele impuse de fostul guvern socialist trebuie să le plătească. Îmi povesteşte despre "taxa pe curent", impusă de cabinetul premierului, în 2011.
Orice grec care are o casă unde se aprinde măcar un bec trebuie să plătească o taxă de solidaritate cu statul. E o sumă fixă, stabilită în funcţie de câţi metri pătraţi are locuinţa şi zona în care e situată, sumă care e trecută pe factura de curent electric. "Sunt şomeri care n-au venit, însă taxa tot vine. Mulţi n-o plătesc, dar ea se adună şi când ai nevoie de vreo hârtie de la fisc n-o primeşti dacă nu achiţi datoriile", îmi spune Nikos A., grecul din Halkidiki. Trage speranţe că noul premier al guvernului de centru-dreapta îşi va ţine promisiunea şi, de la anul, va stabili un cuantum mai mic al "taxei pe curent".
Nikos ştie ce stie întâmplă în România, fiindcă televiziunile greceşti au început să includă în jurnale ştiri despre ce se întâmplă la Bucureşti, din domeniul politic şi economic. "Vezi, la voi cafeaua asta (şi-mi arată o pungă de Jacobs) e mai ieftină decât la noi cu circa un euro şi jumătate. De ce?". Îi spun că la noi salariile sunt mai mici ca la ei şi că asta ar fi o explicaţie. Îi propun să dezbatem mâine subiectul "retribuţii". Retribuţii europene, cu specific grecesc şi românesc, ordonate de FMI.
Vilă grecească
Grecii nu mai ies încărcaţi din marile magazine din Salonic
Recomandările noastre
