Judecătorul lui Vocilescu este aștepat astăzi la judecata. Este acuzat de DNA de luare de mită

Judecătorul lui Vocilescu este aștepat astăzi la judecata. Este acuzat de DNA de luare de mită

Stan Mustaţă, judecat în stare de arest la domiciliu pentru fapte de corupţie, este așteptat astăzi la Curtea de Apel Galați unde este programat un nou termen în procesul în care este acuzat pentru dare de mită

Mustaţă a susţinut la precedentele termene că dosarul său a fost "fabricat artificial" pornind de la bănuiala că el ar fi încercat să tergiverseze dosarul ICA. "A spus-o şi procurorul şef al DNA. Din comportamentul meu nu rezultă aşa ceva. Boraciu (intermediar al mitei, potrivit anchetatorilor - n.r.) a zis că aş tergiversa dosarul, nu eu. Nu l-am sprijinit pe Voiculescu, nu l-am favorizat. Nu am fost nici pro, nici împotriva lui", a spus Mustaţă.

Pe de altă parte, judecătorul suspendat a explicat în faţa instanţei că se întâmpla să discute cu Ion Boraciu despre dosare într-un grup sanitar sau pe scări, după ce beau împreună vin adus de complicele magistratului.

Stan Mustaţă a mai spus că Mariana Curea, grefiera care l-ar fi ajutat, nu suporta să îi vadă consumând alcool, motiv pentru care cei doi se ascundeau. "Eu sunt băutor de vin. Mai multe pahare. Alcoolul dezleagă limbile, încălzeşte inimile. (...) Când mergeam să consumăm vin, la grupul sanitar se mai înfiripau discuţii. (...) Seriozitatea dispărea la întâlnirile cu Boraciu. Intram într-o lume fantastică. (...) Cu două săptămâni înainte de Paşte, după ce am băut nişte pahare de vin, Boraciu mi-a zis să soluţionez dosarul ICA, altfel sunt arestat şi lăsat fără pensie. Ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă nu aş fi băut, aş fi conştientizat pericolul. Am crezut că era o farsă de-ale lui Boraciu. Dacă nu ar fi fost efectul vinului, nu aş fi fost astăzi aici", a povestit el.

Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, ambii în stare de arest preventiv, începând din 30 aprilie.

În acelaşi dosar sunt judecaţi şi Ion Boraciu, Florian Alexandru şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.