Jorge Costa o va antrena pe CFR Cluj

Jorge Costa o va antrena pe CFR Cluj

Jorge Costa, fostul jucător al lui FC Porto, alături de care a câştigat Liga Campionilor şi Cupa UEFA, ar putea prelua fosta campioană a României, CFR Cluj.

Potrivit "gsp.ro",  după ce au fost refuzaţi de  Carlos Brito, clujenii s-au reorientat spre un alt antrenor portughez. Jorge Costa (39 de ani), fostul fundaş de fier al echipei conduse de Jose Mourinho spre succesele din Cupa UEFA şi Liga Campionilor, din 2003 şi 2004, şi-a început cariera de antrenor la Braga. După un sezon petrecut ca secund la actuala finalistă a Ligii Europa, el a devenit principal al formaţiei, însă a fost concediat, după un an şi jumătate la conducerea clubului. A preluat-o apoi pe Olhanense, pe care a reuşit să o promoveze în prima ligă după 34 de ani, iar în al doilea sezon la echipă, să o menţină pe prima scenă. A

Tehnicianul Jorge Costa - ultima oară la Academica Coimbra - anunţase în decembrie 2010 că se va retrage din fotbal, declarând că în spatele deciziei stau motive personale, însă se pare că fostul fundaş de fier al Portugaliei nu ar spune nu unei oferte venite din Gruia.

Ne puteți urmări și pe Google News