Jolidon, Kenvelo şi Zara, datornice la bugetul de stat
- Departamentul Economic
- 1 august 2012, 10:08
Jolidon, Kenvelo şi Zara sunt datornice la bugetul de stat, în primul semestru din acest an, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Jolidon Import Export a înregistrat o datorie în valoare de peste 18,3 milioane lei, la sfâşitul primului semestru, din care peste 6 milioane din dobânzi şi penalităţi de orice fel, iar 12,1 milioane lei din taxa pe valoarea adăugată, scrie Agerpres.
Pentru această companie s-a început procedura de executare silită.
O altă companie din domeniu, Zara Bucureşti, a înregistrat la finele lunii iunie datorii în valoare de 451.660 lei, suma provenind din impozitul pe venit din salarii. Firma are cereri de compensare în curs de soluţionare.
De asemenea, Kenvelo România avea datorii de 391.759 lei, care provin din taxa pe valoarea adăugată, şi aceasta având cereri de soluţionare.