Ciclistul britanic Bradley Wiggins a câştigat astăzi aurul în proba de contratimp de la Jocurile Olimpice de la Londra.
Bradley Wiggins, care în urmă cu zece zile a câştigat Turul Franţei, devine astfel sportivul britanic cu cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice, şapte la număr.
Wiggins, 32 de ani, depăşeşte performanţa canotorului Steve Redgrave, care a obţinut şase medalii (cinci de aur).
Bradley Wiggins a încheiat cursa de contratimp în 50 de minute şi 39 de secunde. El a fost urmat de germanul Tony Martin, la 42 de secunde, şi de compatriotul său Christopher Froome, la un minut şi opt secunde.
Bradley Wiggins a adus a doua medalie de aur pentru Marea Britanie la JO de la Londra.
Recomandările noastre