Japonezii desenează la Obor

Japonezii desenează la Obor

Artista niponă Aya Kato expune pentru prima dată în România, la Galeria de Artă Digitală 115.

Colecţia sa de lucrări de artă contemporană, plină de personaje mitice, eroi şi eroine din toate timpurile, va putea fi admirată luna aceasta în galeria din strada Mihai Eminescu, nr. 115.

„Flower of Memory”, expoziţia cu care Aya Kato vine în Capitală, va fi vernisată în această seară, la ora 19.00. O parte dintre lucrările de mari dimensiuni semnate de artista japoneză sunt expuse şi în zonele Obor, Universitate, Romană, Victoriei sau Piaţa Presei Libere.

Cu un background artistic influenţat de cultura tradiţională niponă, la numai 25 de ani, Aya Kato este una dintre cele mai originale voci ale artei japoneze contemporane. Stilul său fascinează prin perfecţiunea detaliului baroc ponderat de influenţele subtile ale Art Nouveau-ului şi fuziunea frapantă dintre imagistica japoneză tradiţională şi cea contemporană.

Galeria de Artă Digitală 115 este primul spaţiu din România şi Europa de Est dedicat exclusiv expunerii şi promovării artei digitale în toate formele ei de manifestare.

(14:03)

Ne puteți urmări și pe Google News