Prezenţa numeroasă a românilor din Italia a declanşat în ultimii ani o adevărată explozie a vânzarilor de maşini, în special a celor "second hand". Unii patronii de firme speializate pe vânzările auto au realizat că angajând români în atelierele lor beneficiază nu doar de un personal de calitate, ci adevăraţi dealeri. Un astfel de exemplu este constituit de Tudor Stoleru (33 de ani).
Românul, originar din judeţul Suceava, locuieşte în provincia Ancona, din estul Italiei unde este angajat ca mecanic al unei "concesionaria" auto. Este căsătorit şi a venit în Italia împreună cu soţia în primavara anului 2003.
"Am ajuns în Italia fiind sigur de serviciu. O rudă, care locuia de câţiva ani buni în oraşul Jesi (Ancona), m-a recomandat unor amici care deţineau un punct de vânzări auto şi care aveau nevoie urgentă de o persoană pentru reparaţii şi întreţinere auto. Am venit ştiind că voi da o probă de lucru, iar dacă aveam să reuşesc ştiam că mă voi întoarce după un an doi acasă cu ceva bani strânşi. Între timp, planurile s-au mai schimbat", a declarat Tudor Stoleru.
O poveste ideală pentru emigranţi Ajuns în Italia a fost dus la muncă chiar de a doua zi. "Am fost prezentat patronilor mei imediat şi chiar dacă nu prea ştiam limba italiană, am fost acceptat să lucrez chiar din ziua următoare. Toţi cei de la firmă erau foarte politicoşi şi zâmbitori. Chiar din primele zile m-au ajutat să înţeleg exact ceea ce trebuia să fac", povesteşte acesta.
Faptul că în România terminase un liceu de specialitate şi lucrase câţiva ani ca mecanic-tinichigiu auto l-au ajutat foarte mult. Astfel, după nici trei luni de la angajare, patronii i-au facut contract de muncă. "În România am făcut liceul la Siret, în judeţul Suceava, unde se fac cursuri de şoferi profesionişti şi mecanici auto. Asta m-a ajutat să mă pot angaja la o firmă renumită din Câmpulung Moldovenesc, unde se reparau în general maşini de mărci străine. Am făcut de toate acolo. Asta m-a ajutat foarte mult şi când am ajuns în Italia eram pregătit bine. Patronii mei au fost încântaţi de la început şi după câteva luni mi-au facut contract de munca cu un salariu bunicel", a mai afirmat românul.
Seriozitatea de care a dat dovadă i-a convins pe patroni să o angajeze şi pe soţia acestuia. "Soţia mea începuse să lucreze câteva ore pe zi la curăţenie, dar angajamentele nu erau constante şi trebuia mereu să-şi schimbe munca. Am discutat cu patronii mei acest lucru, întrebându-i dacă ştiu familii aflate în căutarea unei colaboratoare familiale sau baby sitter. Ei mi-au spus că se vor interesa, iar după câteva zile au venit cu propunerea să lucreze în aceeaşi firmă cu mine. Acum face curaţenie în birouri şi de multe ori mă ajută când trebuie să pregătim o maşina pentru vânzare sau pentru a fi consemnata vreunui client", declară Tudor Stoleru.
Totul se pare că merge bine pentru familia Stoleru. De aproape patru ani lucrează împreună, având parte şi de o altă facilitate oferită de firmă. "Paznicul de noapte şi-a dat demisia, plecând la o altă firmă. Ni s-a propus să locuim într-un mic apartament din cadrul firmei, fără a plăti chirie, dar cu obligaţia de a face câte un rond prin interiorul parcării, printre maşini sau să răspund la apelurile firmei de securitate la care este abonată societatea pentru care lucrez. Merita să accept, mai ales că scăpam de plata chiriei şi nu trebuia să mai stăm cu altă familie. Acum suntem doar noi şi nici nu trebuie să mai facem zece kilometri pe zi până la muncă. Asta ne-a făcut să economisim mulţi bani"
"Dacă reuşesc să strâng ceva bani, mă întorc în România"
Lucrând la o firmă care vindea maşini, Tudor era la curent cu preţurile sau cu ofertele avantajoase. Fără să se gândească la faptul că ar putea câştiga suplimentar a început să recomande printre prieteni şi cunoştinţe, mai ales românilor, să cumpere maşini de la firma unde era angajat.
"În ultimul an, mai ales după ce nu a mai fost nevoie de permisul de şedere, mulţi români şi-au putut face acte de rezidenţă mai uşor, ceea ce le permitea să-şi cumpere legal o maşină. Am început să recomand maşini care erau în vânzare la firma unde lucram negândindu-ma că aş putea avea vreun avantaj material. Vroiam pur şi simplu să fiu un bun amic", mărturiseşte românul.
Patronii firmei, observând că numărul clienţilor români este tot mai mare au decis să îi recompenseze material efortul. "Aproape săptamânal, un român cumpara maşina de la firma noastră. Şefii mei au decis să îmi dea un mic comision pentru fiecare client adus de mine. De atunci, împart pliante de câte ori am ocazia. Românii au mare încredere în mine, pentru că eu pregatesc maşinile , iar dacă se defectează ceva tot eu le repar. În modul acesta reuşesc să câştig suplimentar şi de la firmă şi de la amicii mei cărora le mai fac mici reparaţii la preţuri foarte mici. Eu sunt foarte mulţumit aşa", a mai afirmat Tudor Stoleru.
Deşi duce o viaţă liniştită, are un câştig foarte bun şi mulţi prieteni, Tudor mărturiseşte că stă cu gândul tot la locul natal. "Dacă reuşesc să strâng ceva bani, mă întorc în România şi încerc să-mi fac o societate asemănătoare cu cea la care lucrez acum. Ar fi o afacere foarte profitabilă si în ţară, experienţă am acumulat, iar faptul că mă întorc înapoi lângă familie mă face să mă gândesc tot mai mult la întoarcere. Mai lipsesc banii, dar încet sper să-i putem aduna", a concluzionat acesta.
Andi Rădiu Realitatea din Italia