Ministrul israelian de externe, ultranaţionalistul Avigdor Lieberman, demarează astăzi primul său turneu diplomatic în străinătate care va cuprinde escale în patru capitale europene, Roma, Paris, Berlin şi Praga.
Decizia noului şef al diplomaţiei israeliene de a se deplasa în Europa nu este deloc întâmplătoare, în condiţiile în care între cele două părţi a existat, în ultima vreme, un schimb dur de replici privind procesul de pace din Orientul Mijlociu şi conflictul din iarnă din Fâşia Gaza.
„Ministrul va cere interlocutorilor săi europeni să acorde timp Israelului până când guvernul va dezvălui principalele linii ale planului său diplomatic”, a declarat, pentru AFP, un oficial de rang înalt din diplomaţia israeliană. Acesta a adăugat că mult aşteptatul program va fi prezentat de premierul Benjamin Netanyahu în cursul vizitei pe care o va efectua la Washington, la jumătatea lunii mai. „Planul guvernului se bazează pe două principii: prioritatea securităţii şi îmbunătăţirea situaţiei economice a palestinienilor”, a explicat el, sub protecţia anonimatului. Relaţii tensionate
Lieberman se deplasează în Europa pentru a atenua „zgomotele de fond negative”, a subliniat oficialul citat, referindu-se la criticile suscitate de o serie de declaraţii făcute recent de liderul formaţiunii ultranaţionaliste Israel Beiteinu.
Acesta declarase că negocierile din cadrul conferinţei de la Annapolis, din toamna anului 2007, menite să ducă, în final, la crearea unui stat palestinian, nu mai sunt valabile. Viziunea sa a fost însă criticată de Statele Unite şi majoritatea ţărilor UE, susţinătoare ale ideii „două popoare, două state”. Bruxelles, prin vocea comisarului european pentru relaţii externe, Benita Ferrero-Waldner, a refuzat astfel să relanseze tratativele pentru consolidarea relaţiilor dintre statul evreu şi UE. Israelul a avertizat însă blocul comunitar că, dacă nu renunţă la critici, implicarea sa în procesul de pace din Orientul Mijlociu va fi pusă sub semnul întrebării.
„Adevăratul test va avea loc luna viitoare, când Avigdor Lieberman va prezenta politica guvernului la summitul bianual al Asociaţiei Israel-UE, în prezenţa celor 27 de omologi”, au subliniat surse diplomatice israeliene, minimalizând divergenţele dintre cele două părţi.