ISIS pune mâna pe toate ZĂCĂMINTELE siriene, iar Obama tot se CODEȘTE să intervină
- Radu Pădure
- 3 noiembrie 2014, 15:54
Militanții ISIS au anunțat luni că au capturat zăcământul de gaze naturale de la Jahar din provincia Homs, în centrul Siriei, potrivit SITE Intelligence Group, un site jihadist. Dacă informația se confirmă, atunci este vorba de al doilea zăcământ de gaze pe care ISIS pune mâna în doar o săptămână.
Grupul terorist a capturat săptămâna trecută și zăcământul Sha’ar, tot din Homs, după lupte în care au murit cel puțin 30 de militari loiali președintelui Bashar Al-Assad, scrie International Business Time.
Pe lângă zăcămintele de gaze, ISIS a capturat până acum 6 din cele 10 zăcăminte de petrol din Siria. Petrolul și gazele pe care a pus mâna îi aduc grupului terorist din vânzări la negru trei milioane de dolari pe zi.
În timpul acesta, administrația Obama ezită nu doar să intervină terestru în Siria, limtându-se doar la lovituri aeriene „bine țintite”, dar și să sprijine regimul lui Bashar Al-Assad.