După o perioadă de scăderi masive, Bursele din New York şi cele din Asia par că îşi revin. Astfel, indicele Dow Jones a înregistrat, ieri, una din cele mai mari creşteri din istorie, aproape 11 procente, iar indicele Nikkei a închis şedinţa de tranzacţionare în creştere cu 7,74%, în contextul creşterilor de pe Wall Street.
Indicele american Dow Jones a urcat cu 10,88%, la 9.065,12 puncte. Standard & Poor's 500 a avansat cu 10,79%, la 940,51 puncte, în timp ce indicele Nasdaq a crescut cu 9,53%, la 1.649,47 puncte.
Acesta a fost al doilea mare avans din istoria indicilor Dow Jones şi S&P 500, depăşit doar de câştigurile înregistrate la data de 13 octombrie 2008.
De asemenea, dolarul a înregistrat cel mai mare avans faţă de yen din 1974, anunţă Reuters.
Situaţie este similară şi în America Latină, unde Bursa din Sao Paolo a închis cu o creştere de peste 13%.
La Hong Kong, Bursa a înregistrat o creştere de 2%. Indicele Hang Seng a urcat cu 253,63 puncte, la 12.849,92 puncte.
Şi Bursa din Singapore a deschis în creştere cu 3,78%, indicele Straits Times câştigând 63,01 puncte.
O revenire a înregistrat şi Bursa de la Sydney. Aceasta a deschis în creştere cu 4,2 procente. Indicele S&P/ASX200 a urcat cu 158,9 puncte, la 3.953,5 puncte, în primele minute de tranzacţionare.
Bursele cresc şi în Europa
Trendul ascendet al pieţei bursiere din SUA şi Asia este urmat şi de bursele europene. Creşterile înregistrate de indicii europeni, sunt, însă, mai mici decât cele ale indicilor americani.
Astfel, Bursa londoneză a deschis şedinţa de tranzacţionare din această dimineaţă în creştere cu 2,11 %, indicele principal FTSE -100 ajungând la valoarea de 4.009,11 puncte, în creştere cu 82,73 puncte comparativ cu valoarea de 3.926,38 puncte înregistrată aseară, potrivit AFP.
Situaţia este mai buna la Bursa de la Paris. Aceasta a deschis în creştere solidă cu 5,20%, indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 3.276,93 puncte, în creştere cu 162,01 puncte comparativ cu valoarea de 3.114,92 puncte înregistrată aseară.
Şi Bursa milaneză a deschis în creştere cu 4,20%, indicele principal Mibtel ajungând la valoarea de 15.247 puncte, potrivit EFE.
Situaţia nu este favorabilă, însă, la Bursa de la Frankfurt. Aceasta a înregistrat o scădere semnificativă aproape 8%, după ce ieria închis în creştere cu peste 11 procente ca urmare a creşterii explozive a acţiunilor Volkswagen.