În cei opt ani scurşi de la retragerea de pe terenul de tenis, prea multe nu s-au mai auzit despre Irina Spârlea. A fost în topuri o perioadă bună de timp, deceniul trecut, după care s-a retras brusc.

Are doar 34 de ani, dar pentru că s-a retras la 26, pare să fi trecut o veşnicie de atunci. O carieră care a durat un deceniu, din 1990 până în 2000, încununată cu patru victorii în turnee de simplu şi şase în cele de dublu, care i-a adus 2,65 milioane de dolari, chiar dacă n-a cucerit niciodată un Grand Slam. Cu o semifinală la US Open, în 1997, şi clasarea pe locul 7 mondial în acelaşi an, Spârlea e considerată cea mai bună tenismenă română din istorie, după Virginia Ruzici.

Anul acesta, Irina a decis să-şi petreacă Paştele în România, la părinţi. Este a treia oară în ultimii opt ani când fosta tensimenă, acum căsătorită cu fostul său antrenor, italianul Massimiliano Pace (cu care are şi un fiu în vârstă de şase ani), părăseşte locuinţa de la Roma pentru a veni în ţară.

EVZ: După ce te-ai retras, n-a
mai auzit lumea de tine…
Irina Spârlea: Am mai venit de trei ori în România. Nu prea mă organizez cu timpul. Nu-mi mai place să zbor. Mi-e groază. Acum, când iau avionul, parcă mi se face rău. În vacanţe, merg numai cu maşina sau cu barca. În afară de tata, mama şi o mătuşă, alt neam nu am. Mai vine mama la mine, la Roma, să stea cu copiii…

„Ăia de la federaţie
s-au băgat în clasamente, să ia banii“

Cu ce te ocupi la Roma?

De opt ani, am mai luat de trei ori racheta în mână. Sunt mamă 24 de ore din 24. Nu vreau să am bonă. Îmi place să stau cu copiii. Spăl, calc, fac curat în casă… De multe ori mă relaxează. M-am oprit din tenis ca să îmi întemeiez o familie. Aş mai face încă doi sau trei copii, dar îmi dau seama că nu e uşor. După retragere, n-am fost la restaurant preţ de doi ani. Nu mai vroiam. Le spuneam prietenilor să vină la mine acasă. Mă descurc ca gospodină. Fac ciorbă acră de perişoare, cartofi natur… Când vine mama la Roma, îmi prepară o oală cu sarmale şi o pun la congelator, ca să îmi ajungă o săptămână.

Ai rămas vreodată fără bani în
timpul turneelor?
Era să fiu lefteră în anii ’90. La un turneu din Israel, am stat într-o cameră de hotel din Haifa care costa şase dolari. Aveam doar biletul de avion dus-întors. Dacă nu câştigam, eram terminată. Stăteam în aşa-zisul hotel cu patru fete în cameră. Baia era afară, pe hol. Eram cu Sandra Dragomir. Nu aveam cheie la uşă, aşa că trebuia să cărăm hainele după noi. Ţinând cont de condiţiile de la hotel, am dormit o noapte în aeroport, împreună cu Dinu Pescariu. Eram disperată.

N-ai primit ajutor de la federaţ
ie sau de la Ţiriac?
Cu tot respectul, l-am văzut pe Ţiriac de trei ori în viaţa mea! Doar „bună ziua“ şi „ce faci, mă?“, cum spunea el, cu vocea lui mai autoritară. Mă certasem cu federaţia. Mi-ar face plăcere să o văd pe Sandra Dragomir preşedinte al federaţiei. Ea chiar ar ajuta tenisul românesc. Apropo, cei de la federaţie nu m-au băgat nici în clasamentul jucătorilor de tenis care trebuiau premiaţi de-a lungul anilor. Nici eu nu am intrat acolo, nici Virginia Ruzici. Ăia de la federaţie s-au băgat toţi în clasament, ca să ia banii. Totuşi, eu am jucat pentru România!

„Nu sunt milionară“


Despre bani…

Nu sunt milionară în euro. Le-am făcut o casă părinţilor mei în Pipera. La Roma, stau în casa soţului. El aduce banii în familie. Scăzând costurile şi taxele, am câştigat bani cât să trăiesc decent. Mi-aş mai cumpăra o casă, ca să scot bani din chirie.

Să vorbim şi despre românii din
Italia.
Acolo, toţi ţiganii sunt consideraţi români. Asta mă deranjează. S-a făcut prea mare tam-tam. Foarte multe familii de italieni îşi lasă copiii cu români. Şi îi lasă liniştiţi. Sunt mulţi care muncesc. Nu sunt toţi hoţi. La Roma, cei mai mulţi români provin din Moldova.