Iranul a produs primul lot de uraniu concentrat

Iranul a produs primul lot de uraniu concentrat

Specialiştii iranieni au produs primul lot de uraniu concentrat, utilizat ulterior pentru producţia de uraniu îmbogăţit, folosind miniereuri extrase din minele din sudul Iranului, a anunţat astăzi şeful programului nuclear iranian, Ali Akbar Salehi, citat de AFP.

"Statele occidentale au sperat că vom avea probleme privind aprovizionarea cu materie primă, dar am primit astăzi primul lot de uraniu concentrat de la mina din Gachin", a subliniat Salehi într-o declaraţie de presă televizată.

Până în prezent, uraniul concentrat utilizat de Iran în procesul de producţie a uraniului îmbogăţit era importat, a mai explicat oficialul iranian.

Anunţul regimului de la Teheran vine în contextul reluării negocierilor în dosarul nuclear, suspendate de 14 luni. Luni şi marţi, la Geneva, Iranul şi "cei şase", SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania vor încerca din nou să ajungă la un compromis.

Şansele sunt însă reduse, susţin analiştii, după dezvăluirile WikiLeaks privind controversatul program iranian şi opiniile statelor din regiune despre eforturile iraniene de înarmare cu bomba atomică, precum şi după atentatele recente care au vizat doi oameni de ştiinţă iranieni, unul dintre ei pierzându-şi viaţa.

Furios, liderul iranian Mahmoud Ahmadinejad a avertizat din nou, luni, că Republica Islamică nu va renunţa niciodată la programul nuclear, subliniind că acesta nici nu va fi vreodată o chestiune negociabilă.

Ne puteți urmări și pe Google News