Ceremonia religioasă a fost simplă, potrivit dorinţelor ÎPS Bartolomeu. Ieri-dimineaţă, călugării de la Mănăstirea Nicula şi preoţii de la Catedrala Mitropolitană au ţinut o slujbă religioasă de pomenire, iar în jurul prânzului Preafericitul Daniel, alături de sobor de arhierei, a oficiat slujba de înmormântare.

În discursul său, Patriarhul Daniel, care nu a avut o relaţie foarte apropiată cu Mitropolitul Bartolomeu, a evocat personalitatea literară a acestuia.

"Prin opera sa literară, Valeriu Anania şi mai apoi arhiepiscopul Bartolomeu Anania a devenit un misionar creştin ortodox printre inte lectualii români, scriitori şi po eţi. Talentul său literar l-a ajutat să devină şi un predicator talentat, care folosea metafora artistică pentru a sublinia legătură dintre credinţă şi viaţa cotidiană a omului din societate", a spus Patriarhul Daniel.

După slujba religioasă la care au asistat peste 5.000 de persoane, preoţii au înconjurat biserica de trei ori, potrivit canoanelor, apoi au depus trupul neînsufleţit al mitropolitului în cripta ierarhilor.

Predica de rămas bun

Anul trecut, ÎPS Bartolomeu a rostit, de la amvonul Catedralei Mitropolitane, o ultimă predică, un fel de rămas bun adresat credincioşilor.

"Moartea este o pregătire a omului pentru ceea ce urmează. Sunt un om în vârstă şi e normal să mă gândesc la sfârşitul meu pământesc, dar nu îmi e frică. Este vorba despre ceea ce nu moare din om, sufletul, şi de ceea ce putem numi destinul acestui suflet. Ştiu dinainte că îl pun în mâna Domnului. În acelaşi om există şi sufletul care rodeşte grâul şi sufletul care rodeşte neghina. În virtutea Legii Sfinte ştim şi avem datoria să alegem din vreme neghina de grâu. Fiţi liberi în credinţa voastră, fiţi încrezători în credinţa voastră, hăruiţi-o cu fapte bune fiecare după putinţa lui şi nădăjduiţi şi speraţi cât puteţi de mult pentru ca speranţele să fie bogate să aveţi ce pierde şi să vă şi rămână", spunea atunci ÎPS Bartolomeu.

"Nu mă consider mai bun decât alţii, ci un om care îşi trăieşte viaţa, pe cât se poate în virtute, pe cât se poate în aura desăvârşirii."
MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA

DUHOVNIC

"Anania era un om de inimă"

Arhimandritul Arsenie Papacioc, care de 35 ani trăieşte retras într-o chilie de la Mânăstirea "Sfânta Maria" din Techirghiol, a fost duhovnicul şi prietenul de-o viaţă al Mitropolitului Bartolomeu Anania. Părintele Papacioc (97 de ani) a suferit împreună cu Bartolomeu Anania în închisorile comuniste.

"Un om cald, uneori aprig, foarte inteligent, foarte curios", aşa îl descrie părintele Arsenie Papacioc pe cel căruia i-a fost duhovnic. "Anania era un om de inimă, nu era atât de mult un om de sabie, cu toate că îşi dădea seama, şi aici e un aspect de prioritate, că este în inferioritate cu oamenii care poartă sabia. Dar nu-i scăpa nimic", mai spune părintele Arsenie Papacioc.

Referitor la succesorul lui Bartolomeu Anania, părintele Papacioc spune că este problema Sinodului, dar pare sceptic asupra desemnării persoanei potrivite care să se ridice la rangul lui Bartolomeu Anania. Şi drept răspuns ne recită câteva versuri din Scrisoarea I de Mihai Eminescu: "Iar deasupra tuturor va vorbi vreun un mititel/Nu slăvindu- te pe tine… lustruindu-se pe el". (Feri Predescu)

RENUME

"Leul Ardealului" sau "bătrânul oştean"

Gratulat adesea cu supranumele "Leul Ardealului", ÎPS Bartolomeu Anania a explicat chiar el originea acestei formule. "Leul Ardealului" i-ar fi spus prima dată maica stareţă de la Mănăstirea Râmeţ, la o sinaxă a călugărilor din Transilvania, însă fostul mitropolit nu se arăta încântat atunci când era numit astfel. Motivul era tocmai moartea, după cum le-a explicat în 2008 jurnaliştilor.

"Leul, deşi este rege al animalelor, are parte de cea mai nenorocită moarte, că pe el, neavând duşman natural, nu-l mănâncă nimeni şi moare numai de bătrâneţe. Şi cum moare el la bătrâneţe? Îi cad dinţii şi nu se mai poate hrăni, nu mai poate vâna, nici măcar să mănânce din ce vânează altul şi atunci moare ca un bicisnic, mâncat de furnici şi de muşte. Asta-i leul. Sper că nu-mi doriţi aşa ceva", a spus Anania.

ÎPS Bartolomeu prefera să fie numit mai degrabă "bătrânul oştean", după cum reiese din scrierile sale. "Memoriile" sale se încheie cu descrierea momentului în care a ajuns arhiepiscop, în 1993: "Am înţeles că Biserica îşi recheamă sub drapel pe bătrânul ei oştean. Şi m-am supus". (Mirela Corlăţan)