Actorul Ion Lucian, care joaca teatru de 65 de ani, face un rol de exceptie in "Comedie rosie", o piesa despre comunism, reprezentata pe scena Nationalului.

La 83 de ani, actorul Ion Lucian conduce Teatrul Excelsior, pentru care se lupta din 2000 sa-l vada ridicat. Anul acesta, a primit doua premii la festCo, Festivalul de Comedie organizat de teatrul cu acelasi nume din Bucuresti, unde poate fi vazut in „Escu”.

 Premiul special al juriului l-a primit insa la festCo pentru rolul din „Comedie rosie”, jucat de anul trecut la National. La acelasi festival i-a fost decernat si Premiul de excelenta.

EVZ: Rolul din „Comedie rosie” v-a amuzat sau mai degraba v-a trezit spaime? Ion Lucian: Majoritatea oamenilor de teatru mi-au spus ca de la „Rinocerii” nu m-au mai vazut intr-o asemenea forma. Rolul din „Comedie rosie” a socat pentru ca renaste o epoca atat de turbulenta si tensionata cum a fost cea comunista. Prin acest personaj se face o radiografie a sistemului cum putine s-au facut pana acum.

In procesul de condamnare a comunismului, acest spectacol vine cu o acuitate fantastica. M-am apropiat de el cu foarte mult interes, pentru ca aveam si eu de platit multe polite. Secretul succesului apartine lui Tocilescu, care a fost intr-o mana excelenta.

V-a fost vreodata greu sa jucati in timpul comunismului sau in razboi? Catusi de putin. Inainte de razboi, libertatea era deplina. Scoala mi-am facut-o in Teatrul National, pentru ca in trei stagiuni, ‘42-’45, am lucrat acolo 74 de roluri, de toate felurile si de toate familiile. Apoi a urmat teatrul particular, cu legile lui foarte dure, unde am devenit vedeta. N-am parcurs perioada aceea de noviciat, de ucenicie, m-am trezit vedeta.

Am avut un succes colosal cu „Casa Roro, Robes et Manteau”, dupa „Puricele in ureche”, de Feydeau, la un teatru particular ce urma sa fie construit. Directorii m-au luat de la National. Nefiind gata teatrul, am mers la Budapesta sa fac primul film, „Doua lumi si-o dragoste”. Cand m-am intors, teatrul se desfiintase. Atunci am mers la Opereta, de acolo m-a smuls doamna Bulandra, pentru Teatrul Municipal, care acum ii poarta numele.

Apoi a urmat cursa prin toate teatrele din Bucuresti. De la Studioul actorului de film m-a luat Beligan pentru Teatrul de Comedie, de-acolo m-am desprins eu cand am infiintat Teatrul „Ion Creanga”, in ‘64. In 1972  m-au dat afara, conform obiceiului casei comuniste, cand am avut succes monstru in SUA si Canada. A fost scandal mare, ca am facut afaceri in America.

Unde va gaseati resursele de umor in timpul comunismului?In pofida faptului ca sistemul era restrictiv si criminal cu repertoriul, atunci s-au jucat cele mai multe spectacole din marea literatura. Pasul spre comedie l-am facut la Municipal, prin ‘52, cand doamna Bulandra m-a distribuit in „Uraganul”, o piesa sovietica, unde eu am jucat marinarul schiop. In sectorul grav, dupa parerea mea, am culminat cu rolul din „Rinocerii”, cu care a inceput cariera mea internationala.

Din seara aceea, din ‘65, la Teatrul Natiunilor din Paris, cand am fost imbratisat de Ionescu, desi el era in relatii foarte proaste cu Romania. Atunci mi s-au deschis toate portile, am facut trei stagiuni de Paris, regie in vreo cinci tari. O cariera pentru care am primit, in 2004, cea mai frumoasa distinctie pentru un actor roman -  Ofiter al Legiunii de Onoare din Franta.

Teatrul v-a scapat si de razboi... Abia iesisem din liceu cand toata generatia mea a fost luata, in ‘42, la scoala de ofiteri. Facusem deja un an de studii superioare la Conservator, paralel cu ultimul de liceu. Am primit aprobare de amanare pentru studii, pentru doi ani. In timpul bombardamentelor a murit tatal meu si am devenit intretinator de mama vaduva. La capitolul asta sunt soldat prost, neinstruit. Dar sunt general pe scena.

Pasiune

A scris pentru copii

> De cand se stie Ion Lucian, istoria si-a facut de cap: razboi, comunism, revolutie, postcomunism. Actorul s-a adaptat insa la fel de bine in toate perioadele si, pentru ca facea parte din comitetul executiv al Institutului International de Teatru pentru Copii si Tineret din Paris inca de la infiintare, din 1965, regimul comunist l-a lasat sa joace in strainatate.

Cu un an inainte, deschisese Teatrul „Ion Creanga” cu un spectacol montat de el insusi, „Harap Alb”. Artistul a scris piesa pentru copii „Cocoselul neascultator”, jucata in 1966, la acelasi teatru.