Ion Iliescu: Suspendarea lui Traian Băsescu nu este un obiectiv al PSD

Ion Iliescu: Suspendarea lui Traian Băsescu nu este un obiectiv al PSD

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, azi, la Târgovişte că sunt motive pentru suspendarea lui Traian Băsescu, dar că acesta nu este un obiectiv al PSD.

"Depinde de comportamentul preşedintelui. Nu este un obiectiv programatic: trebuie să îl suspendăm pe preşedinte. Dar preşedinte cu năravul lui...în 2007 nu fără motiv s-a iniţiat suspendarea. Atunci însă nu era climatul necesar. Adică în ţară el încă se bucura de popularitate şi s-a văzut la referendum, a câştigat. Deci nu a fost inspirată atunci iniţierea suspendării. Motive erau însă din plin. Şi acum ar fi motive. Dar văd că în ultima vreme s-a liniştit, a luat tactica tăcerii. Nu este un obiectiv în sine suspendarea neapărată a preşedintelui dacă el respectă litera şi spiritul Constituţiei. Deci, de el depinde înainte de toate'', a declarat Ion Iliescu. "Cârlanul" a ajuns la maturitate Pe de altă parte, Iliescu a explicat de ce l-a numit pe Ponta "cârlan nărăvaş". "Eu cred că Ponta şi-a dovedit câteva calităţi, pentru că mulţi au avut îndoieli, un om la 39 de ani... cel mai tânăr premier. Are un temperament mai vulcanic, mai năbădăios. I-am dat odată o anume caracterizare, cu simpatie, cârlan, cârlan nărăvaş. Dar iată că dovedeşte şi maturitate. A reuşit să formeze o echipă, multe figuri necunoscute până acum şi de la liberali şi de la PSD, dar a început echipa să lucreze, se rodează şi va câştiga'', a mai spus Iliescu.