La doar 21 de ani, Ioana Şucu este şefă în propria ei firmă de organizare de evenimente. A pornit afacerea cu ajutorul mamei sale, Camelia Şucu, preşedinta companiei de mobilier de lux Class, şi încearcă să răzbată prin forţele proprii pe o piaţă competitivă. Ştie că o parte din succesul firmei ei se datorează numelui pe care îl poartă, dar nu vrea să se culce pe o ureche, ci să demonstreze că poată să se descurce. Studiază "event design management" la Londra, conduce un BMW, are un iubit, şi i-ar plăcea să stea cu cortul. Ioana Şucu vorbeşte despre toate acestea pe larg şi oferă explicaţiile pentru care nu a mai organizat nunta Adelinei Elisei cu Cristi Chivu.

Evenimetul zilei: Cine este Ioana Şucu? Ioana Şucu:Experienţele mele cu munca, cu problemele de zi cu zi, cu crizele de moment, m-au ajutat să mă maturizez. Eu nu mă consider acum, sub nicio formă, extraordinar de pricepută. Sunt conştientă că am foarte multe lucruri care lipsesc din experienţa mea. Tocmai din acest punct de vedere nu refuz să ascult sfaturile oamenilor mai în vârstă, care vor să mă ajute. Eu chiar îmi doresc să fac lucrurile perfect. Ştiu că nu există perfecţiune, dar tind spre perfecţiune, pentru că asta am văzut în familia mea de mică. Fac orice lucru cu pasiune, pentru că, altfel, eu consider că nu iese şi, probabil, din punctul acesta de vedere am succes.

EVZ: Cât contează în tot ceea ce faci numele pe care îl porţi? I.Ş.:Probabil că părinţii mei cântăresc 50% din mine, pentru că tot ceea ce sunt eu este meritul lor. Foarte multe lucruri din personalitatea mea provin de la ei. Pe de altă parte, nu aş vrea să mă identifice nimeni cu mama sau cu tata, pentru că dacă eu port un nume, îl port pentru că aşa mi s-a predestinat şi nu vreau să-mi clădesc numele pe ceea ce au făcut ei. Da, iau din experienţa lor, dar îmi fac numele meu, pentru că nu vreau să se înţeleagă că sunt o fată de bani gata, care nu ştie ce face pe lumea asta. Muncesc cot la cot cu fiecare angajat de-al meu, pentru că altfel nu merge.

EVZ: Cum e viaţa ta la 21 de ani? I.Ş.:Am început să muncesc de la 16 ani. Îmi place să muncesc, doar că e foarte greu, pentru că viaţa mea la 21 de ani este restricţionată. Trebuie să muncesc, să merg la facultate şi timpul meu liber trebuie sacrificat. Acesta se rezumă la 2-3 ore libere pe zi, timp în care fac sport sau mă ocup de mine. Mi-e dor să stau liniştită sau să mă distrez. Viaţa mea nu este aşa cum pare. Nu am decât două vacanţe de câte o săptămână pe an. În rest, toată vara o petrec la muncă şi nu am o viaţă socială atât de vastă pe cât cred alţii. Discoteci, cluburi, restaurante, nu mai sunt demult prioritatea mea.

EVZ: Îţi pare rău că faci sacrificii? I.Ş.:Sunt foarte multe momente în care îmi pare rău. Dar după aia mă gândesc că dacă aş fi început mai târziu, poate n-aş fi fost aşa matură şi poate n-aş fi dobândit respectul părinţilor mei. Prin faptul că mă zbat să fac ceva cu viaţa mea, părinţii mei consideră că sunt copilul pe care şi l-au dorit.  Deşi o fac pentru mine, sunt mândră că le-am dovedit că nu am nevoie de banii lor ca eu să stau. Nu mi se pare corect, pentru că sunt banii lor şi ei au muncit pentru ei. Mi se pare în regulă să plăteşti facultatea copilului, să contribui la educaţia lui, dar la un moment dat trebuie să-i dai drumul ca să vezi ce poate să facă.

EVZ: De ce nu s-a mai ocupat Ioana Şucu de organizarea „nunţii anului”

Cine, cum şi când te-a contactat prima dată în vederea organizării nunţii lui Chivu? I.Ş.:M-a contactat Marius Calmar, prietenul cel mai bun al lui Cristi Chivu, pentru că ne cunoşteam de mulţi ani şi m-a întrebat dacă vreau să le organizez nunta. Pentru că au fost foarte agasaţi de ceilalţi organizatori de nunţi, au vrut să vadă şi o ofertă de la mine. Am fost deschisă de la început, le-am spus că tot ce pot să fac este să fiu aproape de ei, să le ofer preţuri bune şi să le fac o nuntă frumoasă.

EVZ: De câte ori au venit la tine? I.Ş.:Adelina a venit de trei ori la mine, însoţită fie de Marius, fie de Diana, sora lui Cristi, dar cu Cristi n-a venit niciodată. Am discutat, i-am arătat invitaţiile, ca să le ducă la Cristi în Italia, să le vadă. Ştiam ce îşi doresc în mare, ceva simplu şi elegant. Nu a fost nimic din ceea ce s-a scris la acea vreme, nu îşi doreau ceva pe stilul imperial - clasic. Amândoi au mult bun-gust.

EVZ: Când a venit în discuţie locaţia de la Palatul Ştirbei? I.Ş.:Într-una din întâlnirile noastre am discutat despre locaţie. Prima locaţie era Palatul Parlamentului. Ştiam că acolo erau multe restricţii, de exemplu nu puteau să dea cu focuri de artificii. Le-am sugerat să se ducă la Palatul Ştirbei, pentru că era un loc deschis de curând, cu multă verdeaţă. Din momentul în care au plecat acolo am mai vorbit o singură dată cu Adelina ca să aflu ce au de gând. Trebuia să dăm invitaţiile. Ea m-a întrebat dacă mă deranjează să nu mă ocup de catering şi de băuturi, pentru că cei de la Palatul Ştirbei au cerut asta, şi i-am spus că nu mă deranjează. Eu fusesem la Londra, căutasem un material special pentru feţele de masă, îl găsisem, îl comandasem şi vroiam să-i arăt ce pot să fac. N-a mai venit. M-a anunţat destul de târziu, prin luna martie pe la sfârşit, că cei de la Palatul Ştirbei nu vor să lase pe nimeni altcineva să intre în organizarea nunţii. Am întrebat-o dacă pot să îi ajut cu decoraţiunile şi ea mi-a spus că are cu cine să le facă. Atunci m-am retras frumos, fără să mai comentez.

EVZ: Ce s-a întâmplat, de fapt? I.C.:Am întrebat ulterior la Palatul Ştirbei şi dânşii mi-au zis că lucrează cu mai multe firme care decorează săli şi că s-au făcut nişte prezentări din care Adelina şi-a ales ce şi-a dorit. Eu nu am aş fi participat la aceste prezentări nici dacă m-ar fi invitat, pentru că nu veneam din partea Adelinei, ci trebuia să arăt că îmi doresc ca Palatul Ştirbei să lucreze şi cu mine. Adelina nici măcar n-ar fi ştiut că lucreză cu mine chiar dacă câştigam, pentru că nicio firmă nu are voie să-şi spună numele.

EVZ: Le reproşezi ceva? I.Ş.:Eu nu aveam niciun contract semnat cu ei când m-am apucat să mă pregătesc pentru nunta lor. Şi asta e greşeala mea. Tot ce am făcut a fost din dorinţa de a grăbi lucrurile pentru a fii sigură că pot să le ofer ceea ce le propun. Ei aveau doar o obligaţie morală faţă de mine. Nu am vrut să mă bag în sufletul lor şi nu m-am supărat, doar că aş fi vrut să fiu anunţată mai din timp, ca să nu folosesc atâta timp pe o nuntă pe care n-am mai făcut-o eu până la urmă.

Tendinţe la nunţile de sezon

EVZ: Care sunt tendinţele de sezon pentru organizarea nunţilor? I.Ş.:Anul acesta se merge mult pe alb, negru şi fucsia (siclam). E o tendinţă care vine probabil din modă. S-au purtat materiale înflorate vara aceaata. La aranjamentele florale se pot alege pasteluri.

EVZ: De ce ai început afacerea aceasta? I.Ş.:Mi-a plăcut frumosul. Mi-a plăcut să văd cum mama mea îmbină hainele, cum aşază masa în sufragerie, cum organizează casa. A fost un film la un moment dat cu Jennifer Lopez, intitulat „The wedding planner”. Cred că de acolo a pornit totul. 

EVZ: Cum merge business-ul? I.Ş.:Au început să apară tot mai multe agenţii de genul acesta, pentru că e cerere pe piaţă. Timpul a devenit un lucru foarte preţios pentru oameni şi nu mai sunt dispuşi să se ocupe de organizarea unei nunţi. Din ce în ce mai mulţi oameni nu au timp şi îşi caută firme. În acest domeniu nu-ţi permiţi să stai un an de zile fără să nu faci ceva nou. Eşti ca un designer.

Interviu rapid

EVZ: Unde îţi place să-ţi petreci vacanţele? I.Ş.:Îmi place la noi, pentru că e frumos. Serviciile, din păcate, sunt proaste şi scumpe. Aşa că prefer că merg în afara ţării. Acum o să plec cu mama şi sora mea într-o vacanţă în Italia. Cu prietenii petrec de obicei de revelion.

EVZ: Cât de familiară îţi este viaţa în cămin? I.Ş.:Am fost şi eu în cămin. Mi-a plăcut foarte mult ideea. Prietenul meu, fiind student la Medicină, a stat în cămin, pentru că i s-a părut viaţa mult mai distractivă. Am vrut să văd şi eu cum e, aşa că anul trecut am petrecut cam două luni în cămin şi nu mi-a displăcut. Faţă de modul în care am fost crescută, cu anumite pretenţii, în cămin m-am simţit în largul meu.

EVZ: Ai copiat vreodată la examene? I.Ş.:Nu există posibilitatea asta la Londra. Sunt 20 de examinatori în sală şi nu ai cum să copiezi, pentru că sunt cu ochii pe tine. În plus, chiar dacă la teste ai putea să vorbeşti cu colegii tăi, nimeni nu te ajută. Sunt foarte individualişti. La liceu, aici, eram uniţi şi în orice situaţie ne ajutam unul pe altul.

EVZ: Ai mers cu cortul? I.Ş.: Nu, n-am avut această ocazie. Am urcat pe munţi şi am fost în excursii de genul acesta, dar numai ziua. Nu am avut cu cine să merg. Bunicii mei mergeau cu copii lor cu cortul, dar la un moment dat au depăşit momentul şi n-au mai vrut să meargă cu noi şi părinţii mei, fiind foarte ocupaţi, când mergeam în vacanţe stăteam mai mult, ca ei să se poată odihni. EVZ: Ce maşină ai? I.Ş.: Am un BMW cu care am mers şi la Londra prima dată după ce am luat-o. Îmi place să conduc. În Bucureşti mă enervez în trafic ca orice alt şofer. Dar n-am ce să fac, că alerg toată ziua în toate colţurile oraşului.  Cât am stat la Londra am învăţat să respect nişte reguli pe care aici nu le ia nimeni în seamă. Acolo, dacă ai parcat greşit sau dacă nu ai plătit parcarea imediat, iei o amendă de 120 pounds. După ce am luat amendă de trei ori, m-am învăţat. În România parcam corect şi toată lumea mă claxona. EVZ: Te-ai gîndit să pleci din România? I.Ş.:Orice s-ar întâmpla, n-aş pleca. Imi place foarte mult aici. Locul tău de acasă nu se compară cu nimic. Mi-e dor în fiecare zi de casă. Chiar dacă aici e traficul greu şi sunt anumite probleme care se vor rezolva în 15 – 20 de ani poate, nu contează, e casa mea şi ştiu că pot să mă întorc aici oricând. EVZ: Ţi-e teamă că bărbaţii ar putea fi interesaţi de tine pentru numele pe care îl porţi? I.Ş.:Frica asta o trăim şi eu, şi sora mea, din multe puncte de vedere, însă dacă ştii să alegi omul potrivit, dacă există aşa ceva, îşi dai seama cu timpul din ce motiv este omul acela cu tine. Sunt convinsă de asta, pentru că există anumite sentimente, anumite lucruri pe care le faci unul pentru celălalt. Şi dacă vezi că persoana cealaltă nu dă la fel de mult cât dai tu, înseamnă că stă din alte motive cu tine şi nu din dragoste. Îţi dai seama, dar nu din prima.