Ioan Gavrilescu, preşedinte Oltchim: "Evoluţia de până acum nu ne-a mulţumit"

Ioan Gavrilescu, preşedinte Oltchim: "Evoluţia de până acum nu ne-a mulţumit"

Ioan Gavrilescu, preşedintele echipei Oltchim Râmnicu-Vâlcea, spune că oltencele au ca scop calificarea în finala Ligii Campionilor.

Echipa feminină de handbal Oltchim Râmnicu-Vâlcea şi-a aflat ieri adversarele din cea de-a doua fază a grupelor Ligii Campionilor.

Finalistele de anul trecut ale competiţiei vor da piept, în meciuri care se vor juca după sistemul tur-retur, în cadrul Grupei 1, cu formaţiile Buducnost (Muntenegru), Itxako Reyno (Spania) şi Krim Ljubljana (Slovenia). Oltchim a disputat sezonul trecut finala Ligii Campionillor, dar a ratat trofeul în favoarea echipei daneze Viborg.

În acest sezon, vâlcencele nu şi-au regăsit cadenţa, clasându-se la finalul primei faze a grupelor pe poziţia secundă, pierzând două dintre cele şase meciuri. "Bomba" competiţiei a fost oferită însă de echipa Viborg, care a părăsit deja competiţia, nereuşind să se califice în faza grupelor principale.

Finală sau demitere pentru Kovacs

Ioan Gavrilescu, preşedintele echipei Oltchim, spune că evoluţia de până acum a fost mai degrabă dezamăgitoare, dar obiectivul rămâne acelaşi ca în anii trecuţi: accederea în ultimul act. "Nu avem o grupă uşoară. Avem adversari de calitate. Mulţi se tem de echipa Buducnost, dar eu spun că e mai bine că o vom întâlni acum, decât să fi dat peste ea în semifinale. Evoluţia de până acum nu ne-a mulţumit, însă obiectivul nostru rămâne calificarea în finală", ne-a declarat ieri conducătorul Oltchimului.

Gavrilescu nu exclude demiterea antrenorului maghiar Peter Kovacs. "Sigur că nu e uşor să faci schimbări pe banca tehnică, şi nu dorim aşa ceva. Lucrurile trebuiesc analizate corect. Însă, dacă obiectivul ne va fi pus în pericol, vom face şi o schimbare", ne-a mai declarat Gavrilescu.

LIGA CAMPIONILOR

Grupa 1

1. Buducnost 2. Itxako 3. RK Krim 4. Oltchim

Grupa 2

1. Gyor 2. Larvik 3. HC Leipzig 4. Dinamo

Ne puteți urmări și pe Google News