Inventivitate, apatie şi mesaje paradoxale în Alba
- Adam Popescu
- 10 noiembrie 2008, 20:05
În judeţul Alba, atmosfera de campanie este una de... linişte. Nu există mitinguri zgomotoase, deocamdată nici un mare concert nu este "la orizont", iar la sediile partidelor politice aproape că "bate vântul", în timp ce la locale era o "zumzăială" continuă.
Chiar şi membrii partidelor care acum nu sunt implicaţi în campanie s-au declarat miraţi de lipsa de agitaţie de la sedii. Dacă nu ai vedea afişele, bannerele şi ziarele pline de chipurile şi mesajele celor care se vor aleşi, aproape că nici nu ţi-ai da seama că este campanie.
Explicaţia este simplă: este vot uninominal, iar candidaţii au înţeles că într-un fel sau altul trebuie să ajungă să fie cunoscuţi personal de
către oameni. Aşa că cei care luptă pentru colegii preponderent rurale pot fi văzuţi pe la sate, bătând aproape la fiecare poartă, iar cei din Alba Iulia umblă cât mai mult, cu un staff de 10-20 de persoane, colindă cartierele şi intrând probabil în mai multe magazine decât au intrat în ultimii zece ani.
În afişele postate şi în ziare, lupta în mesaje şi sloganuri a devenit chiar interesantă, cei mai inventivi, cu o paletă largă de mesaje fiind cei de la PD-L şi PNL. La modul general, pentru că şi între ei sunt candidaţi care vin cu sloganuri seci, desprinse parcă dintr-o campanie din anii '90.
Potorina de Alba
Cel mai inventiv este de departe candidatul PD-L pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 1 (Alba Iulia), Călin Potor. El îşi foloseşte imaginea de medic cu stetoscop să spună că ascultă, imaginea de fost viceprimar să vorbească despre proiecte, dintr-un tren Alba Iulia-Parlament transmite că schimbarea vine de la Alba Iulia şi pe lângă acestea mai are câteva afişe cu mesaje mai "ţintite" pe grupurile de votanţi pe care le vizează. Însă cel mai inedit afiş al său este cel în care îşi foloseşte la maxim potenţialul numelui cu mesajul "POTORina Premium, consum mic, performanţe uriaşe. Fii sigur că POT! Alba are combustibil pentru patru ani dintr-un singur plin".
Restul colegilor săi de partid nu dau însă nici pe departe dovadă de aceeaşi inventivitate, preferand "reţetele" clasice.
Mesaje paradoxale
O campanie la fel de versatilă încearcă şi liberalii care, cel puţin în Alba Iulia, merg mai mult pe ideea de echipă, prezentându-i pe cei doi
candidaţi Nicuşor Mihai pentru Senat şi Cosmin Covaciu pentru Camera Deputaţilor împreună: la cămşă cu mesajul "eşti în echipa câştigătoare" şi în tricouri galbene şi cu salopetă albastră spunând că sunt puşi pe treabă.
Acestă ultimă imagine este însă suficient de puţin credibilă încăt au fost deja "răutăcioşi" care s-au întrebat dacă ştiu măcar cum se îmbracă o salopetă, pentru că unul este fost prefect, fost director de firmă şi actual adjunct la Garda Naţională de Mediu, iar celălalt este director în cadrul AVAS, consilier judeţean şi fost director la un şir impresionant de companii, în special din domeniul tehnicii militare. Şi, pentru cei care nu gustă ideile mai noi în privinţa afişelor, cei doi au şi afişe separate, "cuminţi" şi clasice.
Cel mai paradoxal mesaj vine tot de la liberali, de la Teodor Atanasiu. Acesta candidează în colegiul 3 (Cugir-Zlatna), dar mesajul lui poate fi văzut în tot judeţul în ziare: "Schimbă-i". Subtilitatea mesajului este greu, dacă nu imposibil, de înţeles, în condiţiile în care vine de la omul care este "cel mai la putere" din Alba. Este membru marcant al PNL, a fost ministru al Apărării şi este preşedintele AVAS, fiind la ora actuală singurul reprezentant al judeţului Alba care este practic în Guvern. Şi tot de la liberali vine un mesaj electoral care poate fi interpretat în multe feluri: "Dumnezeu să ne ajute ca să vă putem ajuta".
... şi alţii
Campania, cel puţin în partea vizuală a şi mesajelor, a celorlalte partide se înscrie la capitolul ".., şi alţii". Candidaţii PNG acum învaţă
"ABC"-ul, monedă prea mult bătută în campaniiile din anii '90, în timp ce cei ai PSD nu par să reuşească să se desprindă de "tipicul" fondului roşu cu chipul candidatului şi un mesaj simplu. Nici unul dintre ei nu a "riscat" să încerce altceva.
Un risc, la care cu siguranţă nu s-a gândit, şi l-a "asumat" doar candidatul PSD la Senat pe colegiul care cuprinde Alba Iulia şi Munţii Apuseni, Virgil Nariţa. El spune într-unul dintre afişe: "Mă bat pentru drepturile oamenilor, bunăstare şi adevăr". Verb cel puţin riscant ales pentru un om care pe când era primar suspendat al comunei Roşia Montană a fost cercetat pentru lovire, după ce a fost acuzat că l-a bătut pe viceprimarul care îi preluase prerogativele, chiar în sediul poliţiei din localitate.