Întreg clanul se teme pentru viața lui Nicolae Duduianu. Cum este protejat în închisoare

Întreg clanul se teme pentru viața lui Nicolae Duduianu. Cum este protejat în închisoare

Capul clanului Duduianu, tatăl lui Emi Pian, Nicolae, aflat în spatele gratiilor, nu a aflat nici acum că fiul său a murit. Rudele se tem pentru viața sa.

 

Întrucât el știe că Emi se află în spital, rudele se tem că atunci când va conștientiza că cel mai mare dintre băieții săi a fost deja îngropat, ar putea suferi un atac de cord fatal.

Înainte de funeraliile interlopului Florin Mototolea, zis Emi Pian, o adevărată delegație din partea clanului, în frunte cu frații său, a mers, cu certificatul de deces, la poarta Spitalului Penitenciar Jilava. Rudele celui decedat au solicitat o permisie umanitară pentru Nicolae Duduianu, tatăl celui care urma să fie îngropat, în condițiile în care acesta este încarcerat pentru o tentativă de omor.

Așa zisa delegație, condusă de Vasile Duduianu, zis Grațian, s-a lovit de refuzul autorităților, dar spun surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), acțiunea acestora a fost, de fapt, un demers inutil din punct de vedere legal, în condițiile în care cererea de permise trebuia făcută de către deținut și nu de rudele sale.

Aflat într-o celulă fără televizor și ținut departe de restul deținuților, bătrânul Nicolae Pian nu crede nici acum că fiul său cel mare este mort. Surse din anturajul familiei au dezvăluit, pentru Gândul.ro, că tatăl lui Emi Pian nu a acceptat, încă de la început, moartea fiului său preferat.

De altfel, în ultimele zile, acesta sună zilnic acasă și întreabă cum se simte Emi Pian, în condițiile în care rudele i-au spus că la televizor „s-au spus minciuni”, iar acesta trăiește. Este în stare gravă, dar medicii îl țin, totuși, în viață.

Ca urmare, spun sursele citate, bătrânul se roagă pentru sănătatea fiului său și întreabă des unde stă dacă se știe cine este cel care l-a înjunghiat și unde locuiește. Nicolae Duduianu este cel care a pus bazele clanului Pian, după ce s-a remarcat, prin violență, încă dinainte de 1989.

Rezident obișnuit al închisorilor, acesta și-a construt casa chiar în imediata vecinătate a penitenciarului Rahova, așa încât familiei să-i fie ușor să ajungă la el pentru pachet și vizită.

Ne puteți urmări și pe Google News