Polonia vrea scutul antirachetă
Statele Unite sunt foarte aproape de a obţine acordul Poloniei pentru construirea scutului antirachetă, informează Reuters. "Negocierile se apropie de sfârşit şi un acord ar putea fi semnat săptămâna viitoare",...
Categoria „Internațional” aduce cele mai importante știri și evenimente de pe scena globală. De la politică externă și economie, până la crize, schimbări sociale și subiecte care influențează relațiile dintre state, aici găsești relatări clare și actualizate. O fereastră către lumea de dincolo de granițe, pentru a înțelege mai bine contextul internațional.
Statele Unite sunt foarte aproape de a obţine acordul Poloniei pentru construirea scutului antirachetă, informează Reuters. "Negocierile se apropie de sfârşit şi un acord ar putea fi semnat săptămâna viitoare",...
Proiectele Uniunii Europene pentru protejarea climei ar putea conduce la o dependenţă energetică a statelor est-europende de Rusia. Ministrul francez al Ecologiei şi Energiei, Jean-Louis Borloo, a avertizat că state...
Astăzi urmează să fie convocat în oraşul Mitroviţa, primul Parlament al autoproclamatei Republici Kosovo. Decizia vine ca o încercare de a contesta autoritatea conducerea albaneză a noului stat. Deşi adunarea...
„Recunoaşterea independenţei Kosovo de către SUA este o greşeală gravă şi va duce la escaladarea tensiunilor în Balcani“, a declarat fostul ambasador american la Organizaţia Naţiunilor Unite, John Bolton, într-un...
Liderii UE şi preşedintele rus, Dmitri Medvedev, au anunţat ieri lansarea negocierilor pentru un acord strategic şi au salutat „noul început“ în relaţiile deseori tensionate dintre cele două părţi. Tratativele,...
Cea mai mare companie din Rusia va continua să se extindă în toată lumea, în condiţiile în care creşte cererea de hidrocarburi şi se accentuează dependenţa Uniunii Europene de gazele...
Planul guvernului italian de a preleva amprentele tuturor romilor, inclusiv ale copiilor, a fost catalogat drept o măsură discriminatorie pe criterii etnice şi o insultă la adresa populaţiei rome din...
Coreea de Nord a distrus ieri un turn de răcire din complexul său nuclear construit în perioada sovietică, a relatat postul sudcoreean de televiziune MBC, care a detaşat o echipă...
Cu prilejul preluării preşedenţiei UE de către Franţa, designerul Philippe Starck a realizat noua variantă a monedei de doi euro, care a fost emisă azi la Monetăria din Paris. Pe...
Potrvit unui sondaj efectuat de institutul independent Levada,fostul preşedinte rus Vladimir Putin, în prezent premier, se bucură în continuare de o mare popularitate printre conaţionalii săi. Acesta îl devansează pe...
Cheltuielile pe care regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii le-a făcut anul trecut, au costat pe fiecare britanic 83 de eurocenţi, transmite AFP. Conform unui raport oficial realizat de...
Britanicii sunt supăraţi pe aliatul tradiţional Uncle Sam. Şi asta dintr-un motiv cât se poate de concret: banii. Amabasada Statelor Unite din Londra refuză să plătească „taxa de trafic" pe...
Congresul Statelor Unite a aprobat fonduri suplimentare în valoare de 62 miliarde de dolari, destinate operaţiunilor din Irak şi Afganistan. Evenimentul reprezintă o victorie importantă pentru preşedintele american George W....
Cei doi foşti rivali în cursa pentru învestitura democrată în vederea alegerilor prezidenţiale din SUA vor merge astăzi în orăşelul Unity din statul american New Hampshire, informează AP. Întâlnirea de...
Întâlnirea liderilor europeni cu preşedintele Dmitri Medvedev ar trebui să dea startul negocierilor pentru un nou acord de parteneriat. Liderii europeni au ajuns ieri în oraşul siberian Hantî-Mansiisk, unde s-au...
Coreea de Nord i-a transmis, ieri, Chinei declaraţia privind programele sale nucleare, China fiind gazda negocierilor în format de şase pe tema dosarului nord-coreean. Anunţul a fost făcut ieri de...
Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Zimbabwe ar urma să aibă loc astăzi, în ciuda retragerii din cursă a candidatului opoziţiei, Morgan Tsvangirai, şi a abuzurilor comise de miliţiile...
Ministrul italian de interne, Roberto Maroni, va dispune amprentarea tuturor ocupanţilor taberelor de romi din Italia, inclusiv a copiilor, potrivit AFP, o măsură criticată de opoziţia de stânga. „Nu va...
Mediatorul ONU în disputa dintre Macedonia şi Grecia pe tema numelui, Matthew Nimetz, a propus trei denumiri pentru fosta republică iugoslavă, potrivit cotidianului grec Elefteros Tipos. Potrivit publicaţiei, Nimetz a...
Autorităţile anticorupţie din sudul Chinei le interoghează pe amantele demnitarilor suspectaţi de luare de mită pentru a obţine probe, informează Reuters. "Cel puţin 80% dintre oficialii daţi în vileag în...