Liderii europeni au ajuns ieri în oraşul siberian Hantî-Mansiisk, unde s-au întâlnit cu preşedintele rus Dmitri Medvedev pentru a lansa negocierile privind noul parteneriat UE-Rusia. Cu 7,5% din rezervele mondiale de petrol, regiunea Hantî-Mansiisk susţine din plin boomul economic rusesc şi reprezintă un loc simbolic pentru o reuniune dominată de discuţiile pe tema securităţii energetice.
 
Primul summit UE-Rusia pentru Dmitri Medvedev îi are printre protagonişti pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi pe şeful diplomaţiei UE, Javier Solana, dar nu şi pe premierul rus Vladimir Putin.

Cel mai important rezultat aşteptat este mult întârziata lansare a negocierilor pentru acordul de parteneriat strategic dintre cele două părţi, negocieri care, în cel mai optimist scenariu, ar putea dura un an. Precedentul acord a expirat în 2007, iar tratativele pentru un nou document au fost blocate, pe rând, de neînţelegerile Poloniei şi Lituaniei cu Rusia.

În era Medvedev

Liderii europeni speră că summitul va marca o îmbunătăţire a relaţiilor UE-Rusia, care au suferit în timpul mandatelor fostului preşedinte rus Vladimir Putin.

Temerile europene privind dependenţ a de gazul şi petrolul ruseşti au fost amplificate anii trecuţi, după ce disputele Moscovei cu Ucraina şi Belarusul au afectat livrările către statele UE. Acum, oficialii UE doresc ca Rusia să ofere garanţii că nu îşi va folosi rezervele energetice pentru a pune presiune pe partenerii europeni.

Discuţiile programate pentru azi nu se vor opri la cooperarea din domeniul energiei. Ele vor atinge subiectul conflictelor îngheţate, scutul antirachetă american, extinderea NATO către est, dar şi criza alimentară mondială.

ÎNTÅLNIRE-SURPRIZĂ

Susţinerea Moscovei pentru Abhazia

Preşedintele rus Dmitri Medvedev l-a primit ieri, la Kremlin, pe Serghei Bagapş, liderul republicii separatiste georgiene Abhazia, care a mulţumit Moscovei pentru „ajutorul“ său. Întâlnirea-surpriză a venit cu puţin timp înainte de deschiderea Summitului UE-Rusia, care are pe ordinea de zi teme delicate precum conflictul abhaz. Cu numai o zi înainte, la Berlin, cancelarul german Angela Merkel a declarat că susţine integritatea teritorială a Georgiei şi că împărtăşeşte îngrijorările preşedintelui Mihail Saakaşvili privind acţiunile Rusiei în regiunea separatistă.