Interimarul Aeroportului Iaşi a demisionat

Interimarul Aeroportului Iaşi a demisionat

IAŞI: Conducerea Consiliului Judeţean Iaşi a anunţat, astăzi, că, la începutul lunii viitoare, va organiza un concurs pentru ocuparea postului de director al Aeroportului Iaşi, făcând public totodată că directorul interimar al aeroportului, Cristian Stanciu, şi-a înaintat demisia în urmă cu o săptămână.

“Concursul pentru ocuparea postului vacant va avea loc probabil pe 1 – 2 iulie”, a precizat Sebastian Tătaru, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi.

Întrebat despre motivele care au stat la baza deciziei sale Cristian Stanciu a spus scurt: “Nu comentez!”. În urmă cu câteva luni Stanciu a ajuns la comanda Aeroportului Iaşi după ce Mitică Rebegea a ieşit la pensie.

Se pare că Stanciu, care a fost director şi la Aeroportul Bacău, a considerat că este mai bine să-şi continue cariera de pilot în urma unor neînţelegeri pe care le-a avut cu reprezentanţii CJ Iaşi.

Ne puteți urmări și pe Google News