Internazionale Milano a făcut, aseară, pe San Siro, un pas important spre finala Ligii Campionilor. Oamenii lui Jose Mourinho s-au impus, cu scorul de 3-1, în faţa deţinătoarei trofeului, FC Barcelona, în prima manşă a semifinalelor competiţiei europene de top.
Campioana Italiei a început slab meciul, Pedro deschizând scorul pentru oaspeţi în minutul 19, însă Sneijder a reuşit să egaleze, zece minute mai târziu. După pauză, Inter, echipă la care a jucat şi Cristi Chivu - în finalul reprizei secunde -, a mai punctat de două ori, prin Diego Milito şi Maicon, iar catalanii sunt obligaţi să înscrie de două ori pe Camp Nou pentru a avea şansa să îşi apere trofeul în finala de la Madrid. Inter, care nu marcase în poarta echipei spaniole în ultimele patru confruntări, este neînvinsă în acest sezon pe San Siro şi nu a pierdut niciodată în partidele tur în cele şapte semifinale disputate în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi. FC Barcelona câştigase ultima confruntare cu italienii, scor 2-0, pe teren propriu - goluri Pique şi Pedro.
"Barcelona a meritat să câştige în noiembrie. Ei sunt la fel de puternici acum pe cât erau şi atunci, însă noi suntem mult mai puternici. Nu mă deranjează faptul că ei sunt consideraţi favoriţi, cred că avem şansa noastră de a ajunge în finala de la Madrid", a spus Mourinho pentru site-ul oficial al UEFA. "Nu stiu la ce să mă aştept de la Inter"
"Toată lumea vorbeşte de Messi, însă fotbalul nu este un sport individual, argentinianul merită totuşi un plus de atenţie din partea noastră. Am lucrat cu Puyol acum zece ani, însă el pare să fie acelaşi jucător. Arată de parcă ar avea 21 de ani, nu 30. Succesul nu l-a schimbat deloc, iar acesta este cel mai important lucru pentru un jucător", a adăugat portughezul Jose Mourinho, care caută al doilea triumf în Liga Campionilor, după cel obţinut în 2004, cu FC Porto.
"Inter este campioana Italiei din ultimii patru ani. Pe de altă parte, nu este ideal să călătorim 14 ore cu autocarul după un meci de campionat important (Espanyol, scor 0-0) şi înaintea unei semifinale de Liga Campionilor, însă nu putem opri un vulcan să erupă. Am avut noroc ca Inter a eliminat-o pe ŢSKA în sferturile de finală, altfel ar fi trebuit să mergem pe şosea până la Moscova", s-a plâns în glumă antrenorul lui FC Barcelona, Josep Guardiola, la conferinţa de presă de ieri.
"Este a treia semifinală consecutivă de Liga Campionilor pentru noi şi dorim să ne bucurăm de asta. Inter poate juca în multe feluri, au mulţi jucători care se pot adapta la cerinţele antrenorului. Nu ştiu la ce Inter să mă aştept. Vreau doar să fim noi înşine - trebuie să fim pentru a câştiga", a precizat tehnicianul catalan, care a purtat-o anul trecut pe FC Barcelona spre şase trofee, printre care şi Liga Campionilor. INTER MILANO - FC BARCELONA 3-1 Au marcat W. Sneijder (30), Maicon(48), D. Milito (61)/ Pedro(19) Internazionale: Julio Cesar - Maicon, Lucio, Walter Samuel, Javier Zanetti - Esteban Cambiasso, Thiago Motta, Goran Pandev, Wesley Sneijder - Samuel Eto’o, Diego Milito. Antrenor: Jose Mourinho FC Barcelona: Victor Valdes - Dani Alves, Gerard Pique, Carlos Puyol, Maxwell - Keita, Xavi Hernandez, Sergio Busquets - Lionel Messi, Zlatan Ibrahimovic, Pedro Rodriguez Ledesma. Antrenor: Josep Guardiola