Întâlnire de taină Dăncilă-Iohannis. Ce au discutat cei doi
- Mihnea Tăl ău
- 6 iunie 2019, 13:07
Premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Klaus Iohannis s-au întâlnit, miercuri, pentru a discuta despre propunerile pentru portofoliile de ministru ale căror interimate urmează să expire în această săptămână.
Primul-ministru Viorica Dăncilă a participat cu o delegaţie a PSD la consultările de la Palatul Cotroceni iniţiate de preşedintele Klaus Iohannis, prilej cu care a avut o discuţie cu şeful statului despre nominalizările făcute pentru ministerele Justiţiei, Fondurilor Europene şi la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, scrie Agerpres.
Conform unor surse, preşedintele i-a transmis că va da un răspuns în această privinţă în scurt timp. În cazul în care Iohannis nu dă un răspuns în următoarele ore, premierul urmează să îl contacteze telefonic joi după-amiază.
În 29 mai, premierul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniştri de la Justiţie - Ana Birchall, Fonduri Europene - Roxana Mânzatu şi de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni - Natalia Intotero, dar şi pentru funcţia de vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice - Titus Corlăţean.
În 30 mai, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu va accepta propunerea de numire a lui Titus Corlăţean ca membru al Guvernului.