De astazi si pana luni, 29 ianuarie (data postei), puteti trimite talonul de participare la concurs pe adresa OP 1 CP 10, Bucuresti, si participa la tragerea la sorti pentru o discutie fata in fata cu Mircea Diaconu. Talonul poate fi gasit in editia de vineri, 26 ianuarie, a ghidului TV.

Mircea Diaconu nu prea seamana cu personajele lui, desi toate se nasc cu chipul sau. E un vorbitor interesant, un povestitor afabil si un actor pe care ti-l imaginezi intr-o multime de ipostaze. Una dintre acestea se consuma la TV, sambata, in filmul “Secretul armei.. secrete"
 
EVZ TV: Cum mai e viata de director de teatru, domnule Mircea Diaconu? Se schimba ceva, acum ca suntem in UE?
Mircea Diaconu: A fi director de teatru e cu totul diferit de a conduce o institutie de alt tip. Teatrul e o lume speciala… nu stiu daca mai dificila, dar trebuie sa o cunosti si ea sa te accepte, pentru ca aici apar problemele. Sunt orgolii mari in lumea noastra, cele mai multe dintre ele motivate, altele absolut deloc motivate, si atunci se ajunge din cand in cand la absurd. Trebuie sa stii sa treci peste el.

Aveti planuri speciale pentru Teatrul Nottara anul acesta?
Pentru inceput, 1 ianuarie nu schimba nimic. Lent, poate. N-as vrea sa cad odata in plus in capcana in care am cazut cu totii in decembrie 1989, cand am crezut ca de maine va fi altfel. Nu ar fi trebuit sa fim dezamagiti, ci doar sa intelegem ca s-a deschis un fenomen care are nevoie de zile, ani, generatii ca sa se modifice ceva serios si profund. Acum e la fel. Noi, la Nottara, continuam munca, astept cu nerabdare ca integrarea sa insemne o alta mentalitate si o legislatie mai permisiva pentru teatrele publice.

Ce intelegeti prin permisiva?
Sa aiba o mai mare libertate de miscare, finantarea sa fie flexibila… Deocamdata, suntem in aceeasi galeata, ca sa zic asa, in care ne miscam foarte greu, suntem blocati. Fonduri sunt, nu neaparat fericite, dar ne acopera nevoile. Numai ca se misca foarte greu, hartii prea multe, complicatii la fel… Vreau sa apuc si eu clipa in care Teatrul Nottara, de exemplu, pentru ca e un teatru european, sa contacteze o sala de la Paris, sa o inchirieze, sa plateasca chiria si sa joace in ziua de, la Paris. Ceea ce mi se pare normal.

Si nu puteti asta, deocamdata?
Nu, pentru ca legislatia ne opreste sa folosim genul asta de metode, directe. Atunci, trebuie cineva sa faca o invitatie, iar noi sa fim un fel de prestatori.

La ce va asteptati pentru teatru dupa integrare?
Ne ajuta din plin in sensul libertatii de miscare. Mi-e teama putin insa ca asta sa nu insemne si o modificare esentiala in zona finantarii. Suntem o exceptie europeana, foarte bine finantati. Afara nu e asa. Sunt foarte putine teatrele finantate si stabile, cu siguranta zilei de maine.

Dar se ofera salarii foarte mici actorilor.
Asa e, dar suntem in Romania, e greu sa avem salarii mai mari decat altii. Uneori, nici la fel. Crescand celelalte din jur, probabil ca o sa crestem si noi la nivel civilizat. Dar mi-e teama ca aceasta crestere sa nu fie egala cu renuntarea la sistemul de finantare.

Daca se schimba, inseamna ca teatrele vor lupta pentru supravietuire. Va va fi greu?
Adevarul e ca eu si trupa mea nu ne temem deloc de clipa asta. Pentru ceilalti va fi dureros. Noi suntem un teatru mic, voinic, foarte bine plasat si activ. Diversitatea e cuvantul nostru de ordine, o oferta pentru toate categoriile de public si pentru toate gusturile. Mai ales daca stai in centrul orasului, ca noi, unde vine toata lumea. Si din provincie, si din afara. Am inceput sa gandim repertoriul chiar si pentru strainii care vor fi din ce in ce mai multi.

Cum va simtiti dumneavoastra cand mergeti la teatru in strainatate?
Foarte bine. Cand venim in contact cu colegii nostri de-afara nu ne simtim absolut deloc in inferioritate. Va rog sa ma credeti ca de foarte multi ani se intampla treaba asta. Chiar in tinerete mi s-a intamplat sa joc in coproductii si sa ma intalnesc cu actori pe care i-am vazut de cand eram copil pe ecrane si nu am simtit nicio secunda vreun complex.

Anul trecut v-ati implicat in TV, la un program produs de TVR, “Mari Romani". L-ati “aparat" acolo pe Mihai Viteazul. Ce v-a determinat sa acceptati acel proiect?
M-a surprins. Am primit aici, la teatru, o invitatie sa particip la o intalnire in care se comenta aceasta idee. M-am dus de curiozitate. A inceput o discutie, daca e bine, e rau, si, pentru ca sunt un tip pasional, nu sunt rece de niciun fel, m-am aprins. Am aparat proiectul, dupa care am plecat acasa. Peste cateva zile m-am trezit cu cineva de la televiziune, incercand sa ma convinga sa intru in proiect pana la capat, desi nu e genul meu. Pe de alta parte, am fost un elev bun la liceu si am avut note bune la istorie. Cu adevarat ma pasioneaza istoria.

Pe Mihai Viteazul dumneavoastra l-ati ales?
Nu, ei mi l-au dat. Puteau sa ma puna in absolut oricare postura din cele zece si in noua dintre ele m-as fi descurcat. Mai putin la Richard Wurmbrand.

Sunteti un orator?
E neserios din partea mea sa spun ca sunt un orator, dar, daca ma aprind, sunt destul de elocvent. Puterea mea de convingere e vie. Totul e sa nu ma enervez.

Cum a fost experienta filmarii acelui documentar despre Mihai Viteazul?
M-a socat, pentru ca e nu genul meu, nu am facut niciodata documentar. Primele doua zile am fost putin speriat, socat, m-am cam certat cu lumea pe-acolo, ca nu ma simteam in elementul meu. Insa, m-am adaptat, asta e rostul actorului, sa se toarna in orice forma.

Ati interpretat atatea persinaje, cum va curatati de ele pentru a incapea in alta forma?
Uite, cand faci un documentar e si mai greu, pentru ca nu se lucreaza cu prompter.

Laptopul pe care il aveati nu va folosea de prompter?
Nicidecum, era de efect! Nici nu l-am deschis. Nu, totul se baga in creier si e foarte greu sa inveti kilometri de text si sa-l spui cu un debit aproape de reclama, ca sa poti sa zici totul intr-un interval determinat. Dar meseria mea e sa invat texte cu foarte mare usurinta, sa mi le asum si sa le uit dupa juma de ora. Chiar le ziceam din cand in cand colegilor mei “vedeti ca exact un sfert de ora mai pot sa tin minte textul". Intra si iese. Si nu glumesc! Asa e. Descarc hardul si incarc altul.

Exista piese pe care le tineti minte de-acum 15 sau 20 de ani?
Niciodata. Niciuna. Din clipa in care nu se mai joaca un spectacol, dispare, mental il scoti pur si simplu.

Ati interpretat sumedenie de roluri de ins naiv, parca toate personajele dvs., fie ele si mai dure, au pastrat o aparenta de naivitate. E intentionat?
Asa e, asta e una dintre dominantele “brandului" meu. Probabil ca si eu seman cu acest personaj de baza, care se regaseste in celelalte, pentru ca nu poti crea atatea noi personalitati. E ceva din mine acolo. Sau de pe la mine. Eu am incercat toata viata sa fiu un baiat bun. Ca si personajele mele. Cu cateva exceptii, au mai fost si cativa monstri. Putintei, dar cu mare bucurie. Cand am de facut un monstru ma simt foarte bine. Cate un criminal, cate-un delator… Nu trebuie sa fii taiat pe fata si urat si sa incerci sa convingi pe cineva. Sa fii dragut, sa intri pe sub pielea oamenilor si sa profiti de ceilalti… e mult mai interesant.

De ce credeti ca lumea inca vorbeste de “Filantropica", de acum sase ani?
Dar stati putin, vorbeste lumea despre ‘Mere rosii", care e inca si mai vechi! Am revazut filmul asta de multe ori, fiindca am fost la diverse presentari. De fiecare data descopeream ceva ce-mi scapase. E atat de zemos si de placut filmul asta… e grozav. Spun asta chiar daca am jucat eu in el, sunt doar o parte. E un film care va ramane.

Revedeti vreodata la TV filmele?
Cand joc eu ma mai uit, dar asa, singur, intr-un colt, ca sa nu deranjez familia. Imi place, ma vad tanar, dar nu e vorba de tinerete in sine. Retraiesc zilele de filmare, amintirile… Cateodata, retraiesc chiar frigul, lipsurile, foamea de la filmari. Dar, desi sufeream de multe, iar tehnica era primara, ieseau bine filmele, nu stiu cum Dumnezeu.

Mai lipeati o frunza in pom, daca era cazul…
Asta se face si acum, numai ca pe calculator. Noi o faceam cu pensula. S-a intamplat odata, o saptamana toata echipa a muncit sa faca o livada de pomi infloriti lipind flori in copaci.

Ce parere aveti despre regizorii “din noul val", e o generatie buna?
In unele din filmele lor am si jucat. Cumva am inotat si eu in noul val. Dar mai la margine, ca tata, in “Legaturi bolnavicioase" si “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii". Regizorii astia nu seamana deloc unul cu altul. Ii uneste varsta, altfel fiecare are personalitatea lui, lumea lui. Unul e romantic, vorbesc de Mitulescu, Giurgiu e dupa parerea mea cat se poate de exact si de metodic, asa cum Puiu si restul au o doza de morbid in ei.

Vi se pare ciudat sa fiti ghidati de acesti tineri, dupa ce ati jucat alaturi de Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Stefan Mihailescu Braila, Stefan Iordache, Radu Beligan?
Deloc. Am fost placut surprins ca m-au sunat cei tineri… desi eu nici nu sunt atat de batran. Sansa mea a fost ca eram copil cand am intrat in lumea lor, a acestor mari maestri, si am fost partener cu ei. Pe masura ce trec anii o apreciez si mai adanc. Pentru ca am foarte multi ani de profesie in carca si pare ca sunt foarte vechi mi s-a parut si mie la un moment dat ca gata, nu o sa mai fac nimic. Am fost bucuros sa ma sune. Adevarul e ca Nae Caranfil, prin “Filantropica" si “Asfalt Tango", m-a tinut in viata ca actor.

Va aduceti aminte fabula aceea pe care ati interpretat-o alaturi de Toma Caragiu, despre viata in intreprindere?
Cum nu, “muncesc cu aprindere, intr-o intreprindere". E clasica deja, a intrat in folclor. Toata lumea zice azi “nu am gasit alta rima", replica personajului meu. E foarte placuta pentru cineva clipa in care mica lui opera intra in constiinta publica. A fost o intamplare.

Cum ati primit propunerea?
Intr-o seara, la Bulandra, Caragiu m-a chemat in cabina 2 si mi-a spus ca maine dimineata, la 9.00, sa fiu in fata teatrului, ca mergem la televiziune sa facem o sceneta pentru Revelion. “Domnule Caragiu", am zis, “eu nu fac televiziune, ca stiti, nu vreau sa-mi fac imaginea asta, de comic". Deja ma speriase televiziunea, mi-e frica de ea si azi, ucide actorii. Caragiu, care era un star, s-a uitat la mine in oglinda, a tras o injuratura si mi-a zis “Vorbim prostii? Vii cu mine, sa facem asta". M-am dus. Cred am citit textul in cabina de doua ori, m-au machiat si am tras. A durat 25 de minute toata plimbarea asta la TVR. Si in astea 25 de minute s-a creat o chestie care o sa ramana cat o sa traim noi, ba chiar mai mult. Dar eu m-am ferit cat am putut de varietati si de televiziune.

Credeti ca actorii, cu studii in domeniu, care au pornit pe calea telenovelelor mai au vreo sansa sa revina in teatru?
Nu, niciuna. Televiziunea ii strica. Joaca din varful buzelor, dau un pic din zulufi si asta e.