Pentru a avea şansa să vă întâlniţi cu Alexandru Arşinel trebuie să trimiteţi la adresa OP 1 CP 10 Bucureşti, până cel târziu luni, 11 februarie, talonul de participare la concurs. Talonul îl puteţi găsi în ediţia de vineri, 8 februarie a Ghidului TV al «Evenimentului Zilei ».
Chiar dacă funcţia de director al Teatrului „Constantin Tănase“, emisiunea „Sare şi piper“, dar şi serialul „Războiul sexelor“ îi răpesc mult timp, Alexandru Arşinel s-a apucat mai nou şi de apicultură ecologică.
EVZ TV: Sunteţi actor - pe scena teatrului, în seriale - şi, în acelaşi timp, directorul Teatrului „Constantin Tănase“. Cum se împacă artistul cu managerul? Alexandru Arşinel: Mă descurc, pentru că, în primul rând, asta mi-a fost profesia, sunt de 50 de ani pe scândura teatrului, dacă pun la socoteală că, în ’58 intram în corpul de figuraţie de la Teatrul Naţional din Iaşi. Iar, ca manager, de fapt, gospodar, sună mai româneşte, am făcut multe atât pentru casa, familia mea, cât şi pentru teatru. Crescând din punct de vedere al popularităţii, am putut deschide anumite uşi, am rezolvat mai repede problemele, în special pentru Teatrul „Constantin Tănase“, după ce am acceptat să fiu directorul acestei instituţii, în ’98. Cele mai importante victorii personale sunt recuperarea sălii „Savoy“ şi amenajarea Grădinii de vară „Herăstrău“.
Credeţi că va umple sălile, grădinile, mai are viitor teatrul de revistă? E un gen care funcţionează de 130 de ani. A împrumutat de la francezi, a luat ce era mai bun în Europa şi a adăugat ceva specific românesc, cuvântul. E ca o gazetă în care problemele social-politice sunt transmise prin mijloace artistice. Teatrul de Revistă e un gen care nu numai că are viitor, ci este chiar viitorul teatrului. În SUA, există celebrul Broadway, mai toate teatrele abordează comedia muzicală. Nu văd de ce să nu aibă un viitor extraordinar, important este ca aceia care răspund de viaţa artistică a unui oraş să aibă grijă ca acest gen să nu dispară. Aveţi şi o familie care tot creşte, după ce au început să apară nepoţeii... Am o familie superbă, Dumnezeu m-a ajutat să întâlnesc o femeie minunată, dedicată total familiei, mie, copiilor, nepoţilor, casei, aşa cred că mi-am găsit acea linişte şi putere de a lupta pentru meseria mea şi pentru instituţia în care lucrez. Copiii au crescut frumos, cel mare a făcut sport, a fost campion al României la baschet, juniori şi cadeţi, apoi şi-a ales o profesie care a nimerit bine după Revoluţie, e constructor. Cel mic a lucrează în comerţul exterior. Îi ajutaţi şi pe cei din Dolhasca, unde v-aţi născut, aţi înfiinţat şi o asociaţie de apicultură ecologică, transformându-vă în mic întreprinzător. Iniţiativă personală? Un prieten de-al meu din Dolheştii Mici a reuşit să mă convingă că aş putea să constituim o astfel de asociaţie. M-am interesat în judeţ, apoi la minister, am aflat că putem beneficia de ajutoare de la UE. Am făcut un dosar care s-a plimbat un an pe la diverse instituţii, sper ca anul acesta să se mişte totuşi ceva, mai ales pentru acei oameni care trăiesc din astfel de îndeletniciri. Mergeţi des la Dolhasca? Ne adunăm acolo din când în când. Mai des merge sora mea, care locuieşte în Iaşi. Avem o livadă de vreo 3.000 de metri, cu vreo 150 de pomi fructiferi. Ne agăţăm de un loc în care ne-am născut, crescut. Dar Dolhasca e şi o zonă superbă, e în drumul meu spre mănăstiri. Satul e la 5 kilometri de o vestită mănăstire a lui Petru Rareş, Probota, refăcută de UNESCO. Sunt 50 de kilometri de la mine din curte şi până la Voroneţ. În drum, trec pe la popasul unde un văr de-al meu are unul dintre cele mai frumoase asfel de locuri din ţară, lângă Mănăstirea Suceviţa. Nu aţi avut senzaţia, la un moment dat, că rolurile comice v-au confiscat credibilitatea pentru cele tragice? Nici nu vă închipuiţi cât dramatism ascunde un comic. Ca să-i faci pe oameni să râdă trebuie să te detaşezi de neîmplinirile, oboselile tale, să te transformi pentru un timp şi să-i faci să uite de problemele lor. Mi-aduc aminte de „Ploşniţa“, în care am jucat la Naţional, în perioada ’87- ’91, şi care mi-a dat posibilitatea interpretării unui rol cu stări sufleteş ti complexe, de la comedie, ridicol, până la dramatismul intens din finalul piesei. Aş putea oricând să-i umplu de durere pe toţi cei din sală, dacă mi-ar cere-o partitura. Şi mă apropii de natura mea dramatică în cântecele pe care le interpretez, de exemplu cele de pe ultimul meu album, „Parfum de romanţe“. APOLITIC O chestiune de onoare Deşi numele i-a figurat adesea în fruntea topurilor de popularitate realizate de diverse publicaţii sau posturi de televiziune, Alexandru Arşinel nu a fost vreodată interesat să intre în politică, deşi i s-a oferit de câteva ori această ocazie. A refuzat astfel de propuneri pentru că simţea că nu-şi poate „modifica mintea şi sufletul“ după cum i-ar fi dictat o doctrină sau un şef de partid. În plus, e convins că toată încrederea de care se bucură din partea publicului său s-ar fi năruit în momentul în care ar fi ales să facă un astfel de pas. „Ajunsesem mai popular în barurile de noapte decât pe scenă“
Şi pentru că sunteţi o rotiţă a divertismentului TV şi prin rolul din sitcomul „Războiul sexelor“, şi prin emisiunea „Sare şi piper“, cum vi se pare că a evoluat televiziunea, comparativ cu perioada de dinainte de ’89? S-a schimbat modul de abordare a unor emisiuni. Înainte se făceau la un nivel profesional comparabil cu cel din Occident. Nici nu erau foarte multe, iar atunci când se realizau se dorea perfecţiunea. Acum, totul a devenit industrie, actul artistic este mai puţin important, este important să iasă, să meargă zi de zi. Or, obsesia aceasta cantitativă face ca unele emisiuni să fie mai puţin bune. Aţi urmărit programele de Revelion anul acesta? Oriunde schimbam, dădeam de manele. Aveam o senzaţie sinistră că mă găsesc tot pe acelaşi post. Oamenii aşteaptă luni întregi un Revelion fastuos, de o anumită calitate. Nu mai sunt revelioanele acelea în care scenariul se realiza încă din septembrie... Vă reproşaţi că nu aţi avut prea mult timp pentru fiii dumneavoastră? Uneori da, însă pentru a deveni cineva în profesia pe care mi-am ales-o a fost cumplit de greu. Şi a trebuit atunci să caut diferite modalităţi de a rezista, începând cu barurile de noapte în care cântam. Ajunsesem să fiu mai popular în barurile de noapte decât pe scena teatrului. Încet, încet, şi-a făcut loc televiziunea, am lucrat cu Lazarov, mai târziu cu Bocăneţ, Ovidiu Dumitru, Ioana Bogdan, care a ţinut foarte mult la cuplul Stela- Arşinel. După aceea au apărut Puiu Maximilian, Vasile Veselovschi...
Recomandările noastre
