Inspecția Judiciară A DEZVĂLUIT cum vor fi controlați PROCURORII
- Ramona Feraru
- 4 iulie 2017, 12:47
Inspecţia Judiciară a publicat astăzi, pe pagina de Facebook, planul de control pe anul 2017 la parchete, printre care şi la Direcţia Naţională Anticorupţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Publicarea planului de control vine după ce inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare a semnat, luni, ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficienţa managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală.
Astfel, vor fi efectuate controale privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea parchetelor, ce decurg din legi şi regulamente, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentare de procurori şi personalul auxiliar de specialitate de la parchetul de pe lângă o curte de apel şi parchetele arondate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală.
De asemenea, vor fi efectuate controale tematice privind verificarea măsurilor luate de către procurori şi conducerile parchetelor în vederea soluţionării dosarelor mai vechi de 5 ani, precum şi verificarea măsurilor luate de procurori pentru soluţionarea dosarelor mai vechi de 2 ani, inclusiv recuperarea prejudiciilor şi aplicarea confiscării extinse, care au ca obiect următoarele infracţiuni: evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă, corupţie, infracţiuni silvice şi contra mediului, conflict de interese.
În plus, se vor face verificări în legătură cu practica parchetelor privind renunţarea la urmărirea penală şi modul de soluţionare a dosarelor mai vechi de 2 ani având ca obiect infracţiuni contra persoanei ca urmare a culpei medicale.
Alte aspecte avute în vedere la controalele de fond ale Inspecţiei Judiciare: verificarea organizării şi coordonării eficiente a activităţii, a comportamentului şi comunicării, a asumării responsabilităţilor şi a aptitudinilor manageriale - repartizarea procurorilor pe sectoare de activitate, repartizarea personalului auxiliar de specialitate şi a celorlalte categorii de personal, repartizarea echilibrată a lucrărilor, dotarea tehnico - materială şi informatică, condiţiile în care procurorii, personalul auxiliar de specialitate şi personalul contractual îşi desfăşoară activitatea.
Totodată, sunt verificate comportamentul şi comunicarea cu procurorii, lucrătorii de poliţie judiciară, specialiştii, personalul auxiliar, personalul contractual, judecătorii, justiţiabilii, ceilalţi participanţi la procesul penal şi alte instituţii; relaţia cu mass-media, asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul parchetului şi transparenţa actului de conducere; respectarea principiului repartizării pe criterii obiective a cauzelor.
Verificarea aptitudinilor manageriale urmăreşte: activitatea de planificare pe termen scurt, mediu şi lung; atribuţii de ordin organizatoric (organizarea activităţii de urmărire, organizarea activităţii judiciare, organizarea activităţii de primire în audienţă a cetăţenilor), atribuţii de coordonare.