Îngeri sexy pentru Marian Cozma de la Rita Mureşan

Îngeri sexy pentru Marian Cozma de la Rita Mureşan

PARADĂ. Modele în ţinute şic, accesorizate cu aripi de înger, au defilat la Bucharest fashion Week în memoria handbalistului înjunghiat în Veszprem.

Aripi doldora de fulgi, mătăsuri, modele sexy - colecţia „Angels”, pentru sezonul toamnă-iarnă 2009-2010, pe care Rita Mureşan a prezentat-o, marţi, în cadrul Săptămânii Modei din Bucureşti, a animat cea de-a doua seară a festivalului găzduit de Rin Grand Hotel. Colecţia, spune creatoarea, este dedicată handbalistului Marian Cozma, care a murit înjughiat, în februarie, în urma unei altercaţii într-o discotecă din Veszprem. O lumânare aprinsă pe podium, apariţia unui copil blond cu două aripi „de înger”, ritmul pieselor „An gels” (Morandi) şi „Ave Maria” – au creat contextul în care o serie de modele, cu sau fără aripi, au defilat în faţa unui public din care au făcut parte Luis Lazarus sau Irinel Columbeanu.

Colecţia a fost gândită, a precizat Rita, ca un manifest împotriva violenţei. „Colecţia pe care am prezentat-o nu este una menită să se înscrie în tendinţele modei, ci este un manifest antiviolenţă, pentru a susţine cauza campaniei Love 8”, a declarat Rita Mureşan, adăugând că această campanie este dedicată tuturor victimelor violenţei de orice fel. Colecţia „albă” a fost realizată din voaluri, mătăsuri fine sau blănuri. Piesa de rezistenţă a fost prezentată de topmodelul Claudia Neghină - o rochie roşie, scurtă, accesorizată cu o pereche de aripi imense.

De la handbal la podium

„Îngerul” colecţiei, handbalistul Ma rius Nancă, a urcat pe podium în me moria prietenului său Marian Cozma. Nancă a apărut pe scenă, purtând, la rândul său, o pereche de aripi albe şi a încercat, prin gesturi simbolice, să spună că nu îşi va uita niciodată prietenul.

Zina Dumitrescu, Nelmar şi Veronesse s-au aflat printre cei 11 creatori care şi-au prezentat colecţiile în cea de-a doua seară de festival.

Botezatu închide, azi, festivalul

Printre cei care îşi vor prezenta astăseară colecţiile pe podiumul festivalului de modă se va număra şi Cătălin Botezatu. El va aduce în faţa publicului colecţia toamnă-iarnă 2009 -2010, lansată, la începutul acestei săptămâni, la New York. Aceasta, spune creatorul, e inspirată din rafinamentul unei femei care îşi permite să-şi asume rolul de divă.

INIŢIATIVĂ. Colecţia se vrea startul unei campanii antiviolenţă

Ne puteți urmări și pe Google News