Dacă nu intrau în jocul lui Dan Voiculescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu ar fi putut savura victoria de la alegerile locale şi s-ar fi putut pregăti în linişte pentru alegerile parlamentare. Presiunile au fost însă enorme, nerăbdarea puerilă la fel, ambiţiile erau dezlănţuite, era şi este în joc soarta unor dosare cât se poate de grele.
Trebuie să fii cu desăvârşire orbit de patimi partizane pentru a nu vedea că Dan Voiculescu este cel care trage sforile în USL, că el încearcă să fie dictatorul din umbră al României. Pentru personaje de acest gen, formate în catacombele amoralităţii securiste, nu este nevoie să deţină oficial puterea, să iasă în prim plan. Ei acţionează întotdeauna prin interpuşi, prin marionete, prin paiaţe. Dl Voiculescu nu are valori, ci interese. De ani de zile s-a manifestat ca un critic al UE. Acum este arhitectul noului anti-europenism.
Puciul parlamentar a fost urzit de Felix şi de unii dintre baronii vizibili şi invizibili din PSD. Cărora, desigur, li s-au alăturat diverşii Fenechiu, Nicolăescu şi alţi tribuni penelişti. În atari condiţii şi sub aceste nefaste auspicii a prins fiinţă scenariul loviturii de stat insidioase, cum a numit-o Andrei Pleşu. Trebuia sugrumată justiţia independentă, trebuia emasculată Curtea Constituţională, trebuiau paralizate DNA şi ANI. Rezultatele referendumului probează că cel puţin jumătate din români spun NU statului de nedrept şi îngenuncherii justiţiei.
Piedica principală în calea puciştilor o reprezintă Traian Băsescu. De-aci şi personalizarea isterică a campaniei useliste şi a variilor antene, „cotidiene" etc. A fost pusă în funcţiune o propagandă de-a dreptul monstruoasă, nicio minciună nu a fost socotită prea absurdă pentru a nu fi difuzată ca adevăr revelat.
Traian Băsescu este un om cu pasiuni, cu emoţii, cu scăderi, cu slăbiciuni, dar cu o trăsătură pe care nu i-o pot nega nici cei mai îndârjiţi adversari: o tenacitate extraordinară. Un om politic veritabil, cu viziune şi cu valori, nu o marionetă. Pentru Băsescu, independenţa justiţiei este lucru non-negociabil. La fel şi siguranţa naţională. Cine a crezut că este vorba doar de declaraţii retorice, să se gândească la soarta unor Adrian Năstase şi Sorin Ovidiu Vîntu.
Fără mobilizarea extraordinară a Vestului democratic, lucrurile ar fi ajuns probabil într-o situaţie ireversibilă. Puciştii nu şi-au lăsat niciun fel de strategie de ieşire, au fost şi sunt forţaţi să alerge înainte, orbeşte şi iresponsabil. Referendumul din 29 iulie ar trebui să fie o lecţie aspră pentru cei care au crezut că vor reuşi să înmormânteze, în câteva săptămâni, realitatea statului de drept din România. Suicidar pentru ei, puciştii n-au luat în calcul că România face parte din UE, că există mecanisme internaţionale de sancţionare a călcării în picioare a statului de drept.
Au denigrat presa internaţională, au apăsat pe pedala unui primejdios anti-europenism, au recurs la cele mai compromise arme ale propagandei comuniste pentru a-şi calomnia criticii. N-au înţeles că trăim în 2012, că România nu mai poate fi întoarsă înapoi, la starea de prostraţie şi disperare a unor timpuri din fericire apuse.

Te-ar putea interesa și: