Industria securității private critică proiectul MAI de modificare a Legii pazei
- Cristi Buș
- 10 februarie 2026, 21:33
Sursa foto: Guvernul Republicii MoldovaAsociația Națională a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică din România (ANERSFR) critică proiectul de ordonanță de urgență privind modificarea Legii nr. 333/2003 referitoare la paza și protecția bunurilor și valorilor, inițiat de Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit unui comunicat al organizației, conducerea ANERSFR a fost informată de MAI despre publicarea proiectului pe transparență decizională, însă reprezentanții industriei susțin că documentul a fost elaborat fără consultarea organizațiilor profesionale din domeniu.
„Conducerea ANERSFR a fost informată de MAI despre postarea pe transparență decizională a Proiectului de OUG pentru modificarea și completarea Legii nr.333/2003 privind paza și protecția bunurilor și valorilor, un demers cu implicații majore asupra întregii industrii de securitate privată”, se arată în comunicatul organizației.
ANERSFR consideră surprinzător faptul că proiectul ar fi fost finalizat fără consultarea organizațiilor asociative și patronale reprezentative din domeniu, deși, potrivit organizației, nota de fundamentare ar menționa existența unor consultări.

ANERSFR
Propunerile legislative generează controverse în industrie
Organizația afirmă că proiectul a provocat controverse în sectorul securității private, în special din cauza modificărilor propuse într-un domeniu reglementat de o lege adoptată în urmă cu peste două decenii.
„Proiectul a provocat mari controverse în industria de securitate, mai ales prin apariția neașteptată și prin propuneri de reglementare a domeniul pazei și protecției bunurilor (…) incident unei legislații învechite, adoptat în urmă cu 23 ani”, transmite ANERSFR.
Reprezentanții organizației susțin că proiectul nu ar fi fost însoțit de o analiză de impact socioeconomic și nici de o politică publică clară privind domeniul securității private.
Eliminarea unor obligații administrative și schimbări în evaluarea riscurilor
Potrivit ANERSFR, proiectul de ordonanță ar include eliminarea unor proceduri de avizare și autorizare, precum și renunțarea la reînnoirea periodică a licențelor pentru prestatorii de servicii din domeniu, care în prezent se realizează la fiecare trei ani.
De asemenea, organizația critică modificările privind evaluarea riscurilor de securitate fizică pentru operatorii economici.
„Proiectul propune (…) înlocuirea procesului de evaluare a riscurilor, realizat de specialiști independenți (…) cu autoevaluare subiectivă, efectuată de persoane fără pregătire de specialitate”, se arată în comunicat.
Potrivit ANERSFR, această schimbare ar putea afecta calitatea măsurilor de securitate aplicate în sectorul privat.
Aproximativ 75% dintre operatorii economici ar putea fi afectați
Organizația susține că modificările propuse ar viza majoritatea operatorilor economici considerați cu risc criminogen scăzut, categorie stabilită în urmă cu mai mulți ani.
„Altfel spus, circa 75% din operatorii economici nu vor mai stabili necesitățile de protecție printr-o metodă universală standardizată, ci își vor aprecia singuri nevoile pe baza unor fișe”, precizează ANERSFR.
Reprezentanții industriei atrag atenția că, în cazul unor activități economice complexe, evaluarea riscurilor de securitate nu poate fi realizată fără specialiști.
„În anumite sectoare cum ar fi: spații de producție, parcuri industriale, clădiri de birouri sau alte activități complexe, necesitățile nu le pot identifica decât specialiștii”, mai arată organizația.
O lege veche de peste două decenii
Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor reprezintă cadrul legislativ principal pentru sectorul securității private din România. De-a lungul timpului, actul normativ a fost modificat și completat de mai multe ori, însă organizațiile profesionale din domeniu susțin că legislația necesită o actualizare mai amplă.
Recomandările noastre
1 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.


De data asta MAI are dreptate. Gata cu batutul la usa firmelor private cu legea in mana stanga si contractul in mana dreapta. Gata cu bagatul nasului in procesele firmei. Vine firma la tine sa ii faci analiza de risc daca simte nevoia sa iti acceseze expertiza si serviciile. Isi face firma propriul departament de securitate daca crede ca ii este benefic.