Industria auto începe noul an în mare viteză, cu noul Ford Mondeo în prim-plan
- Cristian Ionescu
- 11 ianuarie 2012, 16:43
SALONUL DE LA DETROIT. Noul Ford Mondeo conduce primul val de lansări din 2012. Alături de acesta se mai disting noul BMW Seria 3, Porsche 911 Cabrio şi versiunea hibridă a berlinei Volkswagen Jetta.
În fiecare an, la începutul lunii ianuarie, Salonul auto de la Detroit deschide ostilităţile pe frontul noutăţilor din industria auto. "North American International Auto Show" (NAIAS) - după nomenclatura oficială prinsă în calendarul evenimentelor expoziţionale de gen - face parte, alături de Salonul auto de la Geneva (din fiecare primăvară) şi de Saloanele de la Paris ori Frankfurt (organizate alternativ, toamna), din "Patrulaterul de aur" care evidenţiază cele mai importante realizări ale producătorilor de automobile. Modelul cu aer de concept Noul Ford Mondeo conduce primul val de lansări din 2012. Modelul american de clasă medie, care va fi prezentat la Detroit chiar astăzi (drept Ford Fusion - denumirea sub care va fi comercializat "acasă"), concurează cu Volkswagen Passat, Opel Insignia sau Renault Laguna. Mondeo va fi o transpunere raţională a spectaculosului concept hibrid Ford Evos, de la care va moşteni stilul agresiv-elegant, dar nu şi însuşirile fie prea avangardiste, fie nejustificat de costisitoare - vezi portierele cu deschidere pe verticală.
Sistemul de propulsie alternativă va fi oferit însă, la o dată ulterioară. Noul Mondeo va fi comercializat iniţial cu o serie de motoare "clasice", în patru cilindri (de 1.6 - 2.0 litri), alimentate cu benzină (Ecoboost) sau cu motorină (turbodiesel). Producătorii americani, în formă Printre celelalte noutăţi pregătite de mărcile americane se numără Cadillac ATS (o berlină medie de lux, care va concura cu BMW Seria 3 şi Mercedes-Benz Clasa C) și o versiune 100% electrică a Jeep-ului Grand Cherokee.
Mmonovolumul de mici dimensiuni Buick Encore (care va avea o versiune europeană, produsă de Opel) şi Dodge Dart (model dezvoltat pe platforma tehnică a compactului italian Alfa Romeo Giulietta). Chevrolet promite două concepte, ţinute, deocamdată, "la secret". Europenii, cu restul "vedetelor" Pentru publicul european, aşadar şi cel român, cele mai notabile apariţii, cu excepţia lui Ford Mondeo, sunt oferite de producătorii de pe Bătrânul Continent.
BMW va expune, în premieră mondială, noua generaţie a celui mai important model al său - Seria 3. Cel mai bine vândut automobil premium la nivel mondial, concurent direct cu Audi A4 şi Mercedes-Benz Clasa C, va fi lansat comercial în cel mai scurt timp. Berlinei i se va alătura, în a doua jumătate a anului, un break. Mercedes-Benz are două noutăţi importante. Noul coupe-cabriolet SL, dar şi versiunea hibridă a modelului Clasa E - dedicată special pieţei americane. Audi prezintă la Detroit versiunea cu facelift a gamei A4, dar şi conceptul unui model crossover - botezat Vail - derivat din SUV-ul compact Q3. Alte două premiere mondiale vin de la Mini, respectiv, Porsche. Ambele vizează sezonul estival. Brandul britanic etalează modelul Roadster, versiunea decapotabilă a Coupe-ului prezentat anul trecut, în timp ce marca germană expune 911 Cabriolet.
Volkswagen, cel mai mare producător european, se laudă cu prototipul care vesteşte iminenta apariţie a versiunii hibride Jetta. Berlina compactă este cel mai bine vândut model al mărcii la nivel mondial.
BMW - Seria 3. Cel mai bine vândut model premium la nivel mondial CITIȚI ȘI:
- Ford va prezenta mâine noul Mondeo
- Vedetele Salonului auto de la Detroit