FORMULA 1. Campionatul Mondial al cailor-putere revine în prim-plan mâine, când de la ora 9.00 (în România), pe circuitul "Albert Park" din Melbourne, se va desfăşura Marele Premiu al Australiei. În calificările desfăşurate în această dimineaţă cel mai bun timp a fost obţinut de campionul mondial Sebastian Vettel.
Prima sesiune a antrenamentelor de ieri a fost dominată de pilotul Mark Webber (Red Bull Renault), care a obţinut timpul de 1:26.831, cu trei zecimi de secundă înaintea campionului mondial Sebastian Vettel. Fernando Alonso (Ferrari) a încheiat al treilea.
În cea de-a doua sesiune, lider a fost britanicul Jenson Button (McLaren-Mercedes), urmat de coechipierul său Lewis Hamilton şi de Fernando Alonso.
Veteranul Michael Schumacher a fost înregistrat cu al şaselea timp, dar germanul se arată încrezător în perspectiva noului sezon: "Vrem să luptăm pentru podium, iar dacă lucrurile merg bine, putem câştiga şi unele curse". Germanul Sebastian Vettel va plecat din pole position după ce a stabilit cel mai bun timp în calificări. Campionul mondial va fi urmat pe grila de start de britanicul Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) şi de australianul Mark Webber (Red Bull).
Iată cum arată grila de start al Marelui Premiu de Formula 1 al Australiei, cursă care se va desfăşura mâine dimineaţă, la ora 9:00, ora României: 1. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull) 1:23.529; 2. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:24.307; 3. Mark Webber (Australia/Red Bull) 1:24.395; 4. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:24.779; 5. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) 1:24.974; 6. Vitali Petrov (Rusia/Lotus Renault) 1:25.247; 7. Nico Rosberg (Germania/Mercedes GP) 1:25.421; 8. Felipe Massa (Brazilia/Ferrari) 1:25.599; 9. Kamui Kobayashi (Japonia/Sauber) 1:25.626; 10. Sebastien Buemi (Elveţia/Toro Rosso) 1:27.066; 11. Michael Schumacher (Germania/Mercedes GP) 1:25.971; 12. Jaime Alguersuari (Spania/Toro Rosso) 1:26.103; 13. Sergio Perez (Mexic/Sauber) 1:26.108; 14. Paul di Resta (Marea Britanie/Force India) 1:26.739; 15. Pastor Maldonado (Venezuela/WillIams) 1:26.768; 16. Adrian Sutil (Germania/Force India) 1:31.407; 17. Rubens Barrichello (Brazilia/Williams) 1:26.270 (timp din Q1); 18. Nick Heidfeld (Germania/Lotus Renault) 1:27.239; 19. Heikki Kovalainen (Finlanda/Team Lotus) 1:29.254; 20. Jarno Trulli (Italia/Team Lotus) 1:29.342; 21. Timo Glock (Germania/Marussia Virgin) 1:29.858; 22. Jerome D'Ambrosio (Belgia/Marussia Virgin) 1:30.822; 23. Vitantonio Liuzzi (Italia/Hispania) 1:32.978; 24. Narain Karthikeyan (India/Hispania) 1:34.293.