Începe judecata dublului asasinat de la Siret

Începe judecata dublului asasinat de la Siret

Anchetatorii români vor trimite săptămâna viitoare la Cernăuţi dosarul dublului asasinat de la Siret, comis în luna februarie anului trecut, atunci când soţia şi fiica unui valutist au fost executate în stil mafiot, fiind găsite împuşcate în cap.

Tribunalul Suceava a admis, ieri, cererea de transfer de procedură în materie penală, dosarul urmând să fie preluat, prin Parchetul General, de către autorităţile ucrainene.

Când dosarul va ajunge pe birourile procurorilor din Cernăuţi,principalul suspect, Leonid Zaporozhets (51 de ani), va fi pus oficial sub acuzare, în Ucraina, pentru omor deosebit de grav.

El a fost arestat în luna martie a anului trecut, la Cernăuţi, pentru deţinere de droguri şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar în prezent nu se ştie dacă mai este sau nu arestat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procedurile au fost greoaie, întrucât Ucraina nu îţi extrădează conaţionalii, iar anchetatorii români au trebuit să ceară comisii rogatorii şi să traducă tot dosarul, care numără sute de pagini, din română în ucraineană.

Practic, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava le trimit ucrainenilor dosarul complet, aceştia trebuind doar să facă câteva formalităţi şi să-l trimită în instanţă.

Leonid Zaporozhets neagă că ar fi implicat în crima de la Siret, nerecunoscând nici măcar că a fost în acea perioadă în oraşul sucevean.

Totuşi, ADN-ul său a fost identificat pe unul dintre tuburile de cartul găsite în apartametul familiei Hriţcu, în care au avut loc crimele.

Ucraineanul a fost prins la două zile după crimă, într-un hotel din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, însă opamenii legii nu aveau atunci rezultatul probelor ADN şi credeau că Zaporozhets a doar un cetăţean din Cernăuţi care a trecut fraudulos graniţa în încercarea de a ajunge la muncă în străinătate. I-au făcut dosar penal şi l-au escortat chiar până la graniţă. Câteva zile mai târziu, aveau să afle că l-au avut pe mână pe cel mai căutat criminal din acea perioadă, care le-a împuşcat în cap pe Raluca (6 ani) şi Carmen (39 de ani). Preţul vieţii acestora: 14.000 de euro şi 2000 de dolari americani.

Aceeaşi soartă ar fi avut cel mai probabil şi valutistul Vasile Hriţcu şi fiul acestuia, Cristi, în vârstă de 14 ani, însă cei doi erau plecaţi, în după-amiaza crimelor, la Suceava, la un consult medicial.

Potrivit anchetatorilor, Leonid Zaporozhets venea la Siret şi cunoştea bine oraşul, fiind implicat în contrabanda cu ţigări.