Incendiu la un depozit din Medgidia

Incendiu la un depozit din Medgidia

Pompierii încearcă de câteva ore să stingă flăcările care au cuprins un depozit de mase plastice din Medgidia, care aparţine unui cetăţean turc.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 12.00. La faţa locului au intervenit peste 30 de pompieri. Căpitan Marian Popa de la Detaşamentul ISU Medgidia spune că ard cantităţi mari de deseuri plastice pe o suprafaţă de 2.000 de metri patrati. Incendiul este localizat şi se acţionează pentru stingerea lui. Cei 7 angajaţi, martori la incendiu au reuşit să se salveze, unul dintrei bănuieşte că focul a pornit, cel mai probabil de la un scurt circuit pentru că acolo "erau multe fire neizolate". Fumul gros se vede de la o distanţă de 5 km din localitatea Castelu, a trecut peste Canalul Dunăre -Marea Neagră. La aceasta ora şase autospeciale cu 35-40 de pompieri de la Medgidia şi Cernavoda intervin pentru stingerea incendiului.

Ne puteți urmări și pe Google News