Pas greşit pentru Manchester United

Pas greşit pentru Manchester United

Sunderland a ţinut-o în şah pe Manchester United, într-un meci jucat în etapa a şaptea din Premier League, pe arena Stadium of Light. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

Cea mai mare şansă de gol a "pisicilor negre" a fost ratată de căpitanul Boudewijn Zenden, care a lovit bara porţii compatriotului său olandez Edwin Van der Sar în prima repriză. De cealaltă parte, Manchester United a făcut un joc destul de timid, iar Darren Bent ar fi putut să aducă victoria gazdelor, însă şutul său din câţiva metri de poarta "diavolilor roşii" şi-a ratat ţinta.

United se menţine pe locul doi în clasament, cu trei victorii şi patru remize, însă Arsenal o poate depăşi dacă se impune în derby-ul londonez de astăzi cu liderul Chelsea pe Stamford Bridge.   Într-un alt meci jucat ieri, Tottenham Hotspur a învins Aston Villa cu scorul de 2-1, după o nouă evoluţie fascinantă a olandezului Rafael Van der Vaart. Mijlocaşul venit pe White Heart Lane în urmă cu doar câteva săptămâni a marcat ambele goluri ale londonezilor în faţa echipei din Birmingham, care pierde astfel primul joc cu Gerard Houllier pe banca tehnică.

Everton a obţinut prima victorie a sezonului pe terenul lui Birmingham City, scor 2-0,  în timp ce West Bromwich şi Bolton Wanderers şi-au împărţit punctele pe arena "The Hawthorns", scor 1-1. Românul Gabriel Tamaş a primit un cartonaş galben în finalul partidei.

Ne puteți urmări și pe Google News