Încă un dosar penal după ce Marcel Lepa s-a spânzurat în celulă

Încă un dosar penal după ce Marcel Lepa s-a spânzurat în celulă

Încă un dosar penal în care apare numele criminalului polițistrului din Timiș, Marcel Lepa, a fost deschis. Este vorba de un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis, luni după ce bărbatul a fost găsit spânzurat în celulă, la Penitenciarul „Popa Șapcă” din Timișoara.

„La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara în data de 10.06.2019 a fost înregistrat dosarul penal cu nr. 5329/P/2019, sub aspectul săvârșirii faptei de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 192 al. 1 Cp, privind decesul deținutului Lepa Ionel Marcel, încarcerat în Penitenciarul Timișoara, în baza unui mandat de arestare preventivă. La aceeași dată cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în vederea efectuării urmăririi penale”, a arătat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. Marcel Ionel Lepa, bărbatul care a ucis un poliţist în urmă cu o săptămână a fost găsit spânzurat, luni dimineață, cu un cerașaf, prins în baia camerei de detenție, unde era închis singur, pentru efectuarea perioadei de 21 de zile de carantină. Și la nivelul Penitenciarului „Popa Șapcă” din Timișoara a fost deschisă o anchetă internă.