Dacă nu, unii vor fi nevoiţi să inhaleze nedoritul fum. Dacă da, se mai poate numi club?
Lupta pe aer
Starea naturală a omului este cea de nefumător. Nimeni nu s-a născut cu dorinţa de a pufăi. Fumatul este, aşadar, o deviaţie de la firesc. Nimeni nu a tras din prima ţigară cu plăcere. Aceasta a apărut ceva mai târziu, odată cu dependenţa.
Este un lucru pe care ar trebui să ni-l amintim atunci când scoatem trâmbe de fum lângă un om care nu are acest obicei. A decide să ieşi într-o seară la club presupune că eşti de acord să tragi două-trei pachete de ţigări fără a dori acest lucru. Dacă eşti fumător, seara merge foarte bine. Dacă nu eşti, ai opţiunea de a ieşi din 10 în 10 minute pentru a putea respira liber. De ce nu se pot petrece invers lucrurile? Să fie fumătorul cel care iese afară să-şi împlinească nevoile? Ar fi prea mult pentru el? Doar e dependenţa lui, nu trebuie s-o transforme într-un act colectiv.
Deşi, aşa cum spuneam, fumul de ţigară nu este un mediu natural, fumătorii îl consideră totuşi aşa. Ei nu vor înţelege niciodată că, pentru un nepracticant al acestei „religii“, fumul e mult mai supărător, organismul lui nefiind adaptat la aşa ceva. Dacă tusea poate fi doar o formă de a atrage atenţia asupra unei ţigări aprinse, ochii înroşiţi nu sunt. Toată această polemică nu se poate desfăşura decât cu condiţia ca fiecare să se pună în pielea celuilalt. Pentru cei care n-au fumat niciodată este aproape imposibil. Fumătorii, în schimb, ar putea încerca să-şi aducă aminte care au fost senzaţiile trăite atunci când au tras prima ţigară. Tuse? Greaţă? Ameţeală? (Elena Georgescu)
Cuşti din ce în ce mai mici
Fumatul ne-a fost interzis în avioane, în trenuri, în biblioteci, în holuri, în foaiere, în hale, în săli de aşteptare, în aeroporturi. Şi mi se pare OK. Respectivele incinte au destinaţii care nu justifică şi nu presupun neapărat fumatul.
Dintotdeauna, taverna, bodega, clubul sau cum vreţi să-i spuneţi a fost însă un spaţiu al evadării, unde distracţia presupune mici doze de viciu. Nimeni nu se duce într-un asemenea loc pentru a duce o viaţă sănătoasă, aşa cum nimeni nu merge într-o sală de gimnastică să fumeze. E o chestiune de teritoriu. După mine, un nefumător care merge într-un club trebuie să-şi asume riscul de a fi deranjat de fum. De ce nu am interzice astfel şi băutura în cluburi, întrucât consumatorii miros a alcool şi-i pot deranja pe cei din jur care beau doar apă plată?
Acum vreo doi ani, în foarte puţinele aeroporturi unde încă se mai fuma erau instalate cuşti transparente în care puteam fi admiraţi lăsându-ne pradă obiceiurilor noastre ciudate, ca nişte animale la Zoo. Dacă unica soluţie e separarea, spun că sunt de acord şi cu crearea în fiecare club a unei mici incinte perfect etanşate şi bine ventilate (de fapt, aici e marea problemă a cluburilor din România: ventilaţia proastă). Dar acea incintă să nu fie pentru fumători, ci pentru nefumători. În cazul în care s-ar face o cămăruţă pentru fumători, parcă văd că într-o zi ar intra acolo cineva care, după ce-ar adulmeca puţin aerul, ar zice: „Dar eu de ce n-am dreptul să respir oxigen pur aici?“. (Adrian Georgescu) Puteţi comenta pe www.adriangeorgescu.ro
Recomandările noastre
